Legiştii au luat probe din cripta cu rămăşiţele episcopului de Huşi

joi, 27 septembrie 2018, 01:50
3 MIN
 Legiştii au luat probe din cripta cu rămăşiţele episcopului de Huşi

„Doctorii au fost entuziasmaţi fiindcă aveau ce preleva – au fost urme de păr, urme de unghii, tot ce le trebuie medicilor legişti să se facă treaba“, arată Gheorghe Petrov de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.

Procurorii Parchetului Militar şi reprezentanţii Institutului de In­vestigare a Crimelor Comunis­mului şi Memoria Exilului Româ­nesc (IICCMER), alături de auto­rităţile locale, au reuşit ieri să pă­trundă în cripta în care a fost în­gropat episcopul de Huşi, Grigorie Leu, despre care se presupune că ar fi fost ucis prin otrăvire.

Iar des­coperirile din criptă dau speranţe anchetatorilor: rămăşiţele umane ale episcopului aveau atât urme de păr, cât şi de unghii, astfel încât analizele efectuate la Institutul de Medicină Legală din Iaşi ar putea clarifica în mod concret dacă acesta a fost sau nu otrăvit.

„Nu a existat nicio mărturie legată de existenţa criptei“, explică Gheorghe Petrov, de la IICCMER, coordonatorul cazului.

„Probabil în cele trei zile de la de la moartea sa a fost pus în criptă. Am găsit sicriul ne­deranjat, s-a putut scoate cu mare greutate afară, printr-un capăt de criptă, dinspre răsărit, s-au prelevat probe, iar doctorii au fost entuziasmaţi fiindcă aveau ce preleva – au fost urme de păr, ur­me de unghii, tot ce le trebuie medicilor legişti să se facă treaba“, a completat profesorul.

Pro­bele au fost duse către IML Iaşi, unde urmează să fie analize de către medici pentru a se verifica ipoteza unei otrăviri cu arsenic sau cu alte substanţe similare.

Mai există un precedent, la Botoşani

Mai există un astfel de precedent legat de Iaşi, în care au fost implicate tot IICCMER şi Par­chetul Militar. Este vorba de Iulian Mugur Călinescu, un tânăr care a murit la un spital din Iaşi pe 13 fe­bruarie 1985, specialiştii de la IICCMER bănuind că acesta a fost iradiat şi otrăvit în timpul lungilor sesiuni de interogatorii realizate de Securitate.

Tânărul este cunoscut la nivelul Botoşaniului fiindcă în anii ’80 scria mesaje anticomuniste pe panourile care înconjurau şantie­rele de construcţii şi încuraja pe toţi pe care îi cunoaştea să facă la fel. Mama sa a fost cea care a cerut să se verifice dacă a fost sau nu otrăvit, însă aceasta a murit în 2016, înainte ca procedurile să fie finalizate. Iulian Mugur Călinescu a fost deshumat în mai 2017.

„Îl duceau la un loc sigur, numai acolo îl duceau. Îl serveau cu o cafea şi era obligatoriu să o bea, iar de sus îl încălzeau nişte becuri. Stătea două ceasuri acolo. El nu bea cafea, dar acolo era în mod obligatoriu ca să bea cafeaua. Îi spuneau: trebuie neapărat să bei cafeaua ca să ne poţi răspunde. Asta tot timpul se întâmpla. Întâi îl chemau la două zile, iar apoi treptat, mai rar“, a spus tatăl acestuia, Mihai Călinescu, în 2017, la deshumare, conform stiri.botosani.ro.

În momentul de faţă, ana­lizele nu au reliefat că ar fi fost iradiat şi se doreşte continuarea cerce­tărilor în străinătate, la unele laboratoare mai performante, înainte ca Parchetul Militar să poată începe şi interogaţii legate de acest subiect cu angajaţii Securităţii implicaţi în acel caz, care încă mai sunt în viaţă.

„Cazul a fost preluat de structura militară de la Bucureşti de la Parchetul Militar Iaşi, ancheta continuă. Deocamdată, cu tehnica noastră medicală, nu am depistat nimic pe oase, şi de aceea nu s-a purces încă la audierea securiştilor care au venit în contact cu cazul, cu ancheta“, a precizat Gheorghe Pe­trov, implicat direct şi în cercetările acestui caz.

Comentarii