Mai multe ONG-uri au prins finanțări de la CJ Iași după ce a fost mărit bugetul

joi, 02 iunie 2022, 07:45
1 MIN
 Mai multe ONG-uri au prins finanțări de la CJ Iași după ce a fost mărit bugetul

Plenul Consiliului Județean Iași a fost convocat ieri în sistem online, pentru aprobarea a trei proiecte de hotărâre. În primul rând,  consilierii județeni au votat repartizarea sumelor în vederea atribuirii contractelor de finanţare, în cadrul Programului pentru finanţări nerambursabile în anul 2022 din bugetul Judeţului Iaşi, conform prevederilor Legii nr. 350/2005, precum şi pentru programe, proiecte şi acţiuni în domeniul sportului.

 "La inițiativa mea și a colegilor din PMP, Executivul Consiliului Județean a găsit o soluție de suplimentare a fondurilor destinate proiectelor finanțate prin intermediul Legii nr. 350/2005. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Județean de astăzi. Grație iniţiativei grupului de consilieri județeni PMP, toate proiectele care au fost eligibile au primit finanțare. 

În final au fost aprobate șase proiecte pe Educație, șase pe Social, două pe Tineret, un proiect pe Protecția Mediului și unul pe Siguranța Cetățeanului. Pentru Sportul de performanță au fost aprobate patru proiecte, iar pentru Sportul de masă un proiect", a precizat Adrian Acostoaiei, consilier județean PMP.

Comentarii