Mâine se deschid bisericile la catolici şi ortodocşi: ce reguli trebuie să respectăm?

sâmbătă, 20 iunie 2020, 01:50
2 MIN
 Mâine se deschid bisericile la catolici şi ortodocşi: ce reguli trebuie să respectăm?

Credincioşii ieşeni au primit toate instrucţiunile necesare astfel încât să poată participa în siguranţă la primele slujbe în interiorul lăcaşelor de la cult de la închiderea acestora, din luna martie, în contextul pandemiei cu noul coronavirus. Episcopia Romano-Catolică a emis un set propriu de recomandări, în acord cu celelalte episcopii de profil din ţară, în timp ce Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a preluat recomandările elaborate la nivelul Patriarhiei Române. 

Astfel, creştinii catolici ieşeni vor intra în biserică cu respectarea distanţei de doi metri între persoane, fiind alocaţi 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană. „Dacă numărul credincioşilor depăşeşte capacitatea disponibilă, ceilalţi credincioşi vor participa la celebrări din exteriorul bisericii. Este important ca regula distanţării fizice să fie observată şi de către cei care fac parte din cor“, au transmis reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice.

Distanţa de doi metri va fi păstrată şi în drumul spre altar pentru a primi sfânta Împărtăşanie, care încă se oferă la catolici, cât şi la intrarea şi ieşirea din biserică. Purtarea măştilor e obligatorie pentru toţi participanţii la slujbe, cu excepţia preoţilor, lectorilor şi a dascălilor. Preoţii şi cei care slujesc îşi vor igieniza mâinile la intrarea în spaţiul sacru, înainte să atingă obiectele liturgice, înaintea începerii celebrării, dar şi înainte şi după distribuirea sfintei Împărtăşanii. Vor fi soluţii de dezinfectare la intrare în biserică, iar recomandarea e ca să nu se atingă, pe cât posibil, clanţa pentru intrarea şi ieşirea din biserică, iar cei care prezintă orice fel de simptom de infecţie respiratorie sunt rugaţi să rămână acasă. Pentru spovedanie nu se vor folosi confesionalele ci un spaţiu ce poate fi şi biroul parohial sau chiar în aer liber, iar atât preotul cât şi credinciosul vor purta mască.

Condiţiile sunt foarte similare şi în rândul Bisericii Ortodoxe Române: vor fi 4 mp pentru fiecare credincios în biserică, se poartă obligatoriu măşti doar de către credincioşi, nu şi de cei care ţin slujbele, cei care stau în exteriorul bisericii vor păstra o distanţă de 1,5 metri în orice direcţie. Cel care prezintă orice urmă de simptom de răceală este „rugat stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala“. „Lăcaşurile de cult vor fi deschise zilnic credincioşilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoţii slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtăşania individuală şi citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Astfel, se va evita aglomeraţia credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică“, au transmis reprezentanţii Mitropoliei. Spovedania se face doar pe bază de programare, iar preotul şi credinciosul vor purta măşti.

 

 

 

Comentarii