Mediatizarea cazului a determinat un comportament surprinzător de înţelegător al angajaţilor de la „Protecţia Copilului“

Mama copilului cu handicap umilită de medic la DGASPC şi-a primit ieri certificatul solicitat

vineri, 16 noiembrie 2018, 02:50
3 MIN
 Mama copilului cu handicap umilită de medic la DGASPC şi-a primit ieri certificatul solicitat

Oana Vasiliu, mama băiatului de 10 ani cu epilepsie care a fost acuzată de medicul neurolog din Comisia de încadrare a persoanelor cu handicap de la Protecţia Copilulului că este o persoană rea şi că urmăreşte doar banii, a fost ieri să ridice certificatul de încadrare în grad I, de la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi (DGASPC). Aceasta a fost însoţită de un reporter al „Ziarului de Iaşi“, care a vrut să vadă care va fi poziţia medicului şi a instituţiei în urma incidentului.

Deşi, în mod normal, certificatul se poate ridica de la secretariat, cel al lui Ronald, băiatul Oanei Vasiliu, se afla la managerul de caz, Monica Bulea, ca urmare a situaţiei speciale din cauza mediatizării. Iniţial, aceasta nu a fost de acord cu prezenţa unei alte persoane la discuţie, motivând ulterior că o astfel de întrevedere este confidenţială, chiar dacă mama îşi exprimă acordul în legătura cu prezenţa celei de-a treia persoane.

Oana Vasiliu a primit toate actele care atestă încadrarea fiului său în gradul I de handicap, dar dacă luni i s-a spus că peste şase luni trebuie să se prezinte la DGASPC cu o adeverinţă care să ateste că un medic a urmărit şi numărat timp de trei zile crizele copilului, de această dată, mana­gerul de caz a spus că această procedură nu este necesară, dosa­rul fiind complet.

„Nu vă întoarceţi înainte de 12 luni, pentru că evaluarea, încadrarea copilului pe baza documentelor actuale, pe baza limitărilor pe parte educaţională, psihologică şi psihopedagogică, toate au dus cumulat la gradul I anul acesta. La trei luni trebuie să vă prezentaţi la medic, cu numărul de crize, ce a observat, evoluţia, medicaţia, tot… Şi dumneavoastră trebuie să păstraţi toate documentele şi să le puneţi la dosarul viitor. Dacă se ajunge la Urgenţe, la fel, medicul să stipuleze ce s-a întâmplat acolo de fapt, să dea bilet de externare, scrisoare medicală“, a spus managerul de caz. La finalul întâlnirii, a fost întocmit un raport de întrevedere, în care au fost stipulate cele discutate, printre care i se aducea la cunoştinţă mamei şi faptul că „în urma situaţiei tensionate dintre părinte şi medic, i se pot acorda servicii de consiliere psihologică dacă doreşte acest lucru“.

Membrii comisiei nu au vrut să comenteze cele întâmplate în cabinetul medicului, motivând prin faptul că nu au fost prezente la discuţie, dar au precizat totuşi că cel mai probabil doctoriţa „a fost supărată pe situaţie, pe criteriile de încadrare, nu pe mamă“ şi de asta a avut o reacţie nepotrivită. Medicul neurolog Georgeta Opri­şan nu doreşte să discute despre cele întâmplate, iar reprezentanţii DGASPC spun că nu înţeleg care mai sunt nemulţumirile femeii având în vedere că situaţia copilului a fost rezolvată şi că „războiul său cu doamna doctor se răsfrânge asupra tuturor“. Oana Vasiliu va depune plângere împotriva medicului prin intermediul unui avocat. „Plângere nu voi depunde eu, ci o va face avocatul meu, alături de cei care stau lângă mine în situaţia asta“, spune aceasta. 

Comentarii