Mamă, tată şi fiu infectaţi cu COVID: anchetă internă la spital, după plângerea la Parchet

marți, 21 iulie 2020, 01:49
4 MIN
 Mamă, tată şi fiu infectaţi cu COVID: anchetă internă la spital, după plângerea la Parchet

În cazul relatat de Ziarul de Iaşi sub titlul „Plângere penală: Mamă, tată şi fiu infectaţi cu COVID – o experienţă traumatizantă“, una dintre instituţiile medicale implicate şi pe numele căreia a fost depusă plângerea penală a reacţionat.

Este vorba despre Spitalul de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva, acolo unde Ruxandra Toma şi fiul ei au fosit internaţi şi de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi. În cazul primei instituţii s-a declanşat o anchetă internă pentru a verifica acuzaţiile aduse. Toţi membrii familiei au fost depistaţi pozitiv la testul pentru COVID 19 şi au fost externaţi tot pozitiv.

Ce acuză Ruxandra Toma

În încheierea plângerii penale pe care ne-a citit-o Ruxandra Toma, ea rezumă nemulţumirile privind spitalizarea la unitatea medicală amintită. O primă acuză este faptul că demersul medical de la Spitalul de Boli Infecţioase a fost „un atentat la viaţa minorului şi a mea prin administrarea medicaţiei şi a condiţiilor de spitalizare“.

Mai exact, Ruxandra consideră că s-au făcut „experimente medicale“ atât în cazul ei, cât şi în cazul băieţelului. În discuţiile purtate cu reporterul Ziarului de Iaşi, Ruxandra Toma a spus că atât la internare, cât şi pe parcursul spitalizării, aceasta nu a prezentat niciun simptom specific infecţiei cu SARS COV2.

Cu toate acestea, pe foaia de internare, Ruxandra Toma a fost trecută cu formă uşoară de boală, drept pentru care i s-a administrat Kaletra, cunoscutul antiviral, precum şi anticoagulante.

De asemenea, şi în cazul copilului în vârstă de un an s-a trecut la administrarea de Kaletra sirop, tot pentru formă uşoară de boală. Medicaţia a fost dată, a mai spus Ruxandra Toma, fără a i se explica efectele adverse şi fără a semna un acord privind administrarea acestuia.

Potrivit dosarului medical al copilului, tratamentul pare a fi mult mai lung cantitativ, prevăzându-se inclusiv perfuzii cu glucoză, ceea ce, după cum a precizat mama nu i-a fost administrat pentru că nu s-a putut din cauză că băieţelul fiind mai grăsuţ, asistentele nu au reuşit să-i găsească venele, acestea folosind trei perechi de manuşi de protecţie.

Din foile de externare reiese că cei doi, mamă şi fiu, au plecat din spital cu forme medii ale bolii, fapt care, potrivit protocolului de tratament elaborat de Ministerul Sănătăţii, ar implica continuarea tratamentului medicamentos pe o perioadă de timp.

Tot în foile de externare se precizează că „nu este cazul“ de tratament la cei doi, ci doar se recomandă revenirea la spital pentru evaluarea stării bolnavilor după 30 de zile.

„Nu am depus nicio plângere pe numele dr. Hurmuzache“

În plângerea făcută la Parchet, Ruxandra Toma nu a menţionat niciun nume de cadru medical, de la nicio unitate sanitară cu care s-ar fi intersectat în procesul de internare, spitalizare şi în final externare.

Reporterii Ziarului de Iaşi au sesizat însă că pe dosarele medicale, atât al mamei, cât şi al copilului, apare semnătura şi parafa medicului Mihnea Hurmuzache, ca medic curant al celor doi. Întrebată de reporteri de câte ori a venit acesta în vizită, Ruxandra Toma a spus că l-a văzut la internare şi la externare.

„Nu am nimic să-i reproşez domnului doctor Mihnea Hurmuzache. Nu am depus nicio plângere pe numele lui. Legat de numărul de vizite ale domnului doctor, nu mi s-a specificat la internare că trebuie să vină de un anumit număr de ori“, a precizat Ruxandra Toma. În plângerea penală depusă la Parchet, Ruxandra Toma e nemulţumită de condiţiile de spitalizare pe care a fost obligată să le suporte.

„Am suportat călduri de peste 30 de grade. Aerisirea se făcea doar deschizând uşile şi geamurile, ceea ce provoca un curent imens (…) Tricoul copilului era lac de apă. De altfel, a făcut o erupţie pe corp care mi s-a spus că este din cauza căldurii, dar nu s-a făcut nimic în sensul ăsta (…) Nu se poate să îţi speli copilul într-o chiuvetă care deserveşte multe persoane şi care nu e igienizată decât o dată pe zi“, a mai scris în plângere Ruxandra Toma. 

Ca urmare a apariţiei în media a cazului, conducerea Spitalului de Boli infecţioase a demarat o anchetă internă pentru a verifica cele semnalate.

„Ne-am autosesizat din presă încă de săptămâna trecută. Am cerut de la colegi, respectiv asistenta şefă şi medicul curant, notă de relaţii. Medicaţia o dă medicul curant, conform protocolului. În ceea ce priveşte jonglarea cu medicaţia, ea este chiar recomandată din punct de vedere al individualizării pe pacient. Am verificat curăţenia şi problemele hoteliere semnalate. Trebuie ţinut cont şi de faptul că, în perioada respectivă, la confirmaţi, nu aveam decât 4-5 locuri libere de la o gardă la alta“, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.

La rândul lor, reprezentaţii DSP au precizat doar că, deocamdată, instituţia nu a fost anunţată de către Parchet că există o plângere care să-i vizeze şi că se vor pronunţa după ce vor fi citaţi.

Comentarii