Mărţişoare?

După ce am selectat materialul adecvat unui asemenea omagiu, ne-am dat seama că optica demersului ar putea fi raportată la ceea ce savantul ieşean Petru Caraman a numit „descolindat": nemulţumiţi de felul cum fuseseră primiţi, ba şi de plata pentru colindat, copiii întorceau profilul urărilor de la sfârşitul colindelor sau urăturilor.

► Dez–mărţişorit. Ca să nu lungim vorba, să ne aducem aminte de Creangă, descriind dezastrul, după tentativa de a-l ura prea devreme pe popa Oşlobanu: „Şi din spaima ceea, am fugit noi mai jumătate de sat înapoi, fără să avem când îi zice popii: «Drele pe podele şi bureţi pe pereţi; câte pene pe cucoşi, atâţia copii burduhoşi», cum obicinuiesc a zice plugarii pe la casele ce nu-i primesc". Dar putem observa că, de fapt, acest tip de dez-urătură a devenit o practică, pe 31 decembrie din fiecare an, à-propos de mai marii zilei, la ziarele cu oarecare ştaif. Iar cea mai bună lume a filmului nu face altceva când, cu „Oscarurile", distinge, prin „Zmeura de Aur" nereuşitele stridente în domeniu. Să vedem câţiva candidaţi la pseudo-mărţişoare!

► Distincţia siguranţei ignorante ar fi de acordat autorilor descrierilor pseudo-etnografice ale vechii practici magice; persoane visătoare susţin, în enunţuri cu minime variaţii de exprimare, ceea ce găsim, de exemplu, şi pe Wikipedia (cu trimitere bibliografică): „în Moldova şi Bucovina mărţişorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu aţă albă-roşie". Dacă ne gândim măcar la faptul cât de stră-, străveche este practica magică a purtării mărţişorului, raportată la perioada, relativ scurtă, de când au apărut monedele (ca să nu mai vorbim de rezervele de metale preţioase ale ruralilor şi de mărţişoarele din fire de lână albă, trecute prin caş, respectiv prin vin roşu, de acum două-trei sute de ani), atunci astfel de poziţionări merită distincţia „mărţişorul de operetă" (de preferinţă ovine miniaturale din tablă poleită).

► Din lumea presei, mărţişoare ale inocenţei agresive merită, printre altele: 1. Prestaţia unei reportere îngrijorată de „funcţiile celebrale" ale, fireşte, celebrului milionar Vasile T., aflat în moarte clinică la spitalul Floreasca (Romtv, 3.03, ora 9; pe alte surse: „Vasile T., în moarte cerebrală după ce s-a spânzurat"); 2. Spuse ale unei reportere (prezentată pe fundalul răzuirii pereţilor unui spital din Bucureşti), preluate în presă: „Ministrul Sănătăţii a dispus un control la Spitalul de Arsuri din Capitală" (/stiri.tvr.ro/). Distincţie de împărţit cu primarul Sectorului 1 din capitală: „Toate lucrările de la spitalul de arsuri au fost făcute la cererea şi cu avizul autorităţilor medicale" (/primariasector1.ro/; medicii vorbesc de „spitalul de arşi", exprimare şi aceasta riscată). Sigur, pluralul incriminat există, în formula, dezvoltată, de tipul „Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri", dar arsurile înţelese sunt cele gastrice, ca şi cele de pe fundul oalelor uitate pe foc.

► Mărţişorul etimologiei galopante îi poate reveni lui Mircea Dinescu: după audierea la Parchetul General, în dosarul Revoluţiei, acesta a declarat că i-ar fi spus lui Ion Iliescu „să vorbim cu domnule, nu cu tovarăş", termen care se compromisese; „de fapt, cuvântul tovarăş e un cuvânt frumos din/în latină” (video; ştirile tvr, 2 martie; ultimele două cuvinte pronunţate cu oarecare grabă). Sensul frumos (fireşte) al acestui împrumut din limbile est-slave (ucraineană, rusă), acela de „părtaş la ceva" este atestat din secolul al XIX-lea, la Alecsandri şi Ion Ghica. Cât despre compromitere, nimic mai adevărat!

► Din protipendaua politică, un mărţişor al înceţoşării îl merită performerul discursului public ce se profilează a fi titularul Ministerului Agriculturii; un anunţ ce se voia important, lansat în şedinţa de Guvern din 2 martie („sper ca în 31 martie să avem numai situaţii neclare privind legătura între sistemul de aplicare şi situaţiile concrete pentru fermierii din România") a stârnit compasiunea însuşi premierului, care i-ar fi întins două-trei vorbe de ajutor: „adică lucruri puţine (neclare)", interpretare acceptată de Dl Daea: „da, lucruri foarte puţine" (/mediafax.ro/).

► Sincretism. Cine oferă mărţişorul, fetele sau băieţii? Acum, care este mai iute de minte şi de mână. Iniţial, îl ofereau cele capabile să producă podoabe textile. Cavalerismul de fason orăşenesc (puternic stimulat comercial) al ultimelor decenii este rezultatul contaminării cu 8 Martie şi cu Dragobetele/ Valentine’s Day. Greu de imaginat, pe vremuri, tineri care, pentru a fi curtenitori cu fetele, să se roage părţii femeieşti din familie. Şi poate s-a pierdut şansa unei alte porecle de tipul „lă-mă, mamă!". 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi