Medicii de familie cer să facă teste COVID la domiciliul copiilor

marți, 31 august 2021, 01:50
2 MIN
 Medicii de familie cer să facă teste COVID la domiciliul copiilor

Începerea noului an şcolar în mijlocul valului patru al pandemiei aduce o serie de îngrijorări, mai ales că varianta Delta a coronavirusului îi afectează în special pe copii şi pe tineri. 

Specialiştii susţin că în acest moment trebuie respectate măsurile de protecţie foarte strict, având în vedere că nu toţi copiii pot fi vaccinaţi, dar şi în condiţiile în care nu toate cadrele didactice s-au imunizat.

Este recomandată în continuare respectarea mai multor măsuri de protecţie: purtarea măştilor în timpul orelor atât de către elevi, cât şi de profesori, urmarea unor circuite clare, precum şi menţinerea distanţei fizice între elevi.

„E nevoie de respectarea unor circuite, adică să se intre şi să se iasă prin locuri diferite, pauzele să fie stabilite «în cascadă», să nu fie toţi copiii în acelaşi timp în pauză. Este indicat să fie evitate adunările, inclusiv între cadrele didactice, chiar dacă acestea sunt în aer liber”, a precizat dr. Dana Popescu, medic de familie ieşean şi membru al Grupului de lucru Vaccinologie de la Societatea Naţională de Medicină a Familiei.

De asemenea, o recomandare clară către părinţi: la primul semn al unei infecţii respiratorii sau digestive, copilul trebuie să rămână la domiciliu, iar părintele să ia legătura mai întâi telefonic cu medicul de familie sau cu cel pediatru pentru a vedea ce este indicat să facă mai departe.

„Este inutil să se ia temperatura la intrarea în şcoală, ar trebui învăţaţi părinţii ca în situaţia în care se observă simptome de infecţie respiratorie să îl oprească pe copil acasă şi să sune la medic, nu să meargă la cabinet sau în altă parte cu transportul în comun. Important ar fi dacă, noi, medicii de familie, am putea să testăm la domiciliu”, a mai explicat specialistul ieşean.

Totodată, medicii recomandă în continuare vaccinarea copiilor cu vârsta de peste 12 ani şi aşteaptă să fie aprobată şi imunizarea celor sub această vârstă. „Am avut copii de 16 ani care au venit să se vaccineze, i-am şi întrebat cum de au luat această decizie şi surprinzător este că ei au fost cei care au vrut să se vaccineze, nu că ar fi fost o decizie a părinţilor”, a completat dr. Dana Popescu. 

Comentarii