Ministrul CUC: podul de la Sârca, Iaşi, nu va fi supralărgit

miercuri, 30 octombrie 2019, 02:50
1 MIN
 Ministrul CUC: podul de la Sârca, Iaşi, nu va fi supralărgit

„Referitor la existenţa a două benzi de circulaţie pe sectorul de drum unde se află podul (de la Sârca, n.r.), vă informăm că pe DN 28 (E58) drumul are o platformă de 13 m şi este prevăzut cu 2 benzi de circulaţie de 3,50 m fiecare (una pe sens) şi două acostamente consolidate care au 2,50 m cu aceeaşi structură ca şi paarteaa carosabilă, creând senzaţia că drumul are 4 benzi de circulaţie, Această bandă consolidată de 2,50 m asfaltată, din cadrul acostamentului, nu este bandă destinată rulării, ea fiind prevăzută pentru staţionarea în caz de urgenţă. În concluzie, drumul are doar 2 benzi de circulaţie de 3,50 m, iar podul are 2 benzi de circulaţie de 3,90 m“, se arată într-un răspuns al ministrului Transporturilor la o interpelare adresată de deputatul ieşean Costel Alexe

„Podul la care se face referire se află în clasa tehnică III – Stare Satisfăcătoare, urmând ca necesitatea unor eventuale intervenţii să fie determinată în urma unei expertize“, aici intrând şi extinderea părţii carosabile, încheie ministrul Răzvan Cuc. La începutul anului, planurile celor de la Regionala de drumuri naţionale Iaşi erau, printre altele, asfaltarea unor segmente din DN 28 şi lărgirea podului de la Sârca. După cum se ştie, podul respectiv este lat doar cât cele două benzi ale şoselei, pe lângă care se „strecoară“ trotuarele late de un metru fiecare, pe marginile erodate ale structurii din beton. Conform standardelor drumurilor cu trafic intens, o bandă de circulaţie, fie ea de drum naţional sau de pe o stradă din mediul urban, trebuie să aibă 3,5 metri lăţime.

Comentarii