Moaştele Sfântului Anton de Padova vor fi aduse sâmbătă la Iaşi

vineri, 01 iunie 2018, 16:39
2 MIN
 Moaştele Sfântului Anton de Padova vor fi aduse sâmbătă la Iaşi

Comunitatea catolică din Iaşi va intra de sâmbătă în sărbătoare fiindcă în capitala Moldovei vor ajunge moaştele Sfântului Anton de Padova, cunoscut ca fiind „ocrotitorul şi mijlocitorul familiei creştine“, dar şi „mare făcător de minuni“. 

Acestea vor fi întâmpinate de la ora 10.00 la catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină“, în cadrul unei ceremonii solemne, urmând a rămâne apoi toată ziua acolo pentru închinare. Seara, de la ora 18.30, se va celebra o Liturghie pontificală, prezidată de episcopul de Iaşi, Preasfinţitul Petru Gherghel. Următoarea zi, duminică, 3 iunie, relicvele vor merge la biserica din Dacia care îl are patron pe Sfântul Anton, aflată la baza pasajului Octav Băncilă. Moaştele vor sta la Iaşi două zile, timp în care credincioşii vor avea oportunitatea să se închine la ele.

„Relicvariile sfântului Anton de Padova, care vor fi aduse în Iaşi şi care sunt duse în lumea întreagă în pelerinaj, sunt două. Unul solemn, sub forma unui bust aurit al sfântului, care ţine în mâna stângă Biblia, pe care este aşezat un ostensoriu ce conţine fragmente din trupului sfântului Anton. Al doilea relicvariu, mai mic, sub formă de ostensoriu, cu fragmente din trupul sfântului, este folosit de obicei pentru binecuvântări şi pentru vizitele la bolnavi“, au precizat reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi. Relicvele Sfântului Anton de Padova au mai fost aduse la Iaşi în iunie 2004, moment din care piaţa din faţa bisericii „Sfântul Anton“ din Iaşi poartă denumirea sfântului, oferită de către primărie. 

Comentarii