Mourinho a preluat Tottenham

joi, 21 noiembrie 2019, 02:43
2 MIN
 Mourinho a preluat Tottenham

 

Londonezii speră să redreseze finalista Ligii Campionilor, după venirea „Specialului”

Clubul Tottenham Hotspur a anunţat, miercuri dimineaţă, numirea lui José Mourinho în funcţia de antrenor al echipei. Mourinho a semnat un contract până la finalul sezonului 2022/2023. După Chelsea şi Manchester United, Jose Mourinho, 56 de ani, va conduce astfel o a treia echipă din Anglia. El nu a mai antrenat din decembrie 2018, când a fost demis de la Manchester United.Argentinianul Mauricio Pochettino, în vârstă de 47 de ani, a fost demis, marţi seară, din cauza rezultatelor slabe, formaţia fiind pe locul 14 în clasament. El antrena Tottenham din 2014. Argentinianul, în vârstă de 47 ani, a construit cu răbdare, în ultimele cinci sezoane, o echipă pe care a condus-o până în finala Champions League, pierdută în faţa rivalei FC Liverpool (0-2), în luna iunie.El a plătit, însă, cu postul său începutul dezastruos de sezon, Tottenham câştigând doar trei dintre cele 12 meciuri disputate de la debutul actualei ediţii din Premier League, iar în acest moment ocupă locul al 14-lea în clasament.

Potrivit publicaţiei „Daily Mail”, José Mourinho va încasa 15 milioane de lire sterline pe an ca antrenor la Tottenham, aproape dublu faţă de predecesorul său Mauricio Pochettino. El va fi al doilea cel mai bine plătit antrenor din Premier League, după Pep Guardiola, care câştigă la Manchester City aproape 20 de de milioane de lire sterline anual.

Mourinho s-a declarat „încântat” că i s-a oferit ocazia să antreneze Tottenham,finalista ediţiei trecute a Ligii Campionilor. „Sunt încântat să mă alătur unui club cu o moştenire atât de mare şi cu astfel de suporteri pasionaţi. Calitatea echipei şi a academiei mă încântă. Munca alături de aceşti jucători este ceea ce m-a atras”, a precizat cel supranumit „The Special One” într-un comunicat dat publicităţii de clubul londonez. „Prin aducerea lui José, avem unul dintre antrenorii cei mai performanţi din fotbal. El are multă experienţă, este un mare tactician şi are capacitatea să inspire echipele. A triumfat la toate cluburile pe care le-a antrenat”, a precizat preşedintele clubului Tottenham, David Levy.

Comentarii