Muzeul Carnavalet din Paris se redeschide după lucrări de renovare care au durat patru ani

vineri, 21 mai 2021, 14:25
1 MIN
 Muzeul Carnavalet din Paris se redeschide după lucrări de renovare care au durat patru ani

Muzeul Carnavalet, dedicat istoriei Parisului, îşi redeschide porţile pe 29 mai, după lucrări de renovare care au durat patru ani, publicul putând admira din nou pistoale din timpul Revoluţiei Franceze sau un pantof care i-a aparţinut reginei Maria Antoaneta.

Lucrările de renovare, care au costat 58 de milioane de euro, au inclus extinderea spaţiului expoziţional, inclusiv prin deschiderea unor încăperi subterane. Clădirea, situată în cartierul Marais, datează din secolul al XVI-lea şi a devenit muzeu în 1880.

Muzeul va expune 625.000 de opere de artă – multe dintre acestea scoase pentru prima dată din depozite -, printre care tablouri, casete cu produse de înfrumuseţare, servicii de ceai folosite de Napoleon, primele fotografii ale Turnului Eiffel, monede de aur din secolul al II-lea î.e.n.

Printre atracţiile principale se mai numără un canoe din Neolitic şi un gargui din secolul al XII-lea de pe catedrala Notre-Dame.

Vizitatorii se pot de asemenea plimba printr-un dormitor reconstituit al scriitorului Marcel Proust, cu piese de mobilier originale, unde este expusă şi o haină care i-a aparţinut scriitorului.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii