Amânarea acordării voucherelor de vacanţă sabotează Programul „Înscrieri timpurii”

vineri, 18 martie 2022, 12:57
2 MIN
 Amânarea acordării voucherelor de vacanţă sabotează Programul „Înscrieri timpurii”

Amânarea acordării voucherelor de vacanţă sabotează programul "Înscrieri timpurii" pentru litoralul românesc, iar asta arată faptul că birocraţia de stat sufocă din nou turismul românesc, atrag atenţia reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

„Voucherele de vacanţă au avut impact deosebit de favorabil la implementare şi dezastruos la renunţare, în 2021. Am fost entuziaşti la reluarea programului, cu garanţia derulării pe mai mulţi ani. Iar acum avem cadrul legal, avem bugete alocate, dar ne împiedicăm în birocraţie. Şi cei care suferă sunt tot angajaţii, care nu pot profita acum de ofertele variate şi de reducerile de early booking, la care nu vor mai avea acces peste două-trei luni. Cei mai mulţi români îşi planifică vacanţele acum, nu peste două-trei luni”, a atras atenţia Dumitru Luca, preşedintele ANAT.

Conform patronatelor din turism, sumele aferente voucherelor de vacanţă ar fi trebuit încărcate pe cardurile angajaţilor până la ora actuală, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

„Cu toţii ştim că acordarea voucherelor de vacanţă pentru 2022 a fost aprobată la finele anului precedent, printr-un efort al întregii industrii turistice, iar Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a avut un rol important în aceste demersuri, ca membru al Alianţei pentru Turism (APT). Din păcate, deşi nu există nicio problemă din punct de vedere al Ministerului Finanţelor şi al Ministerului Muncii, procedura nu este încă implementată! Sumele aferente voucherelor de vacanţă ar fi trebuit încărcate pe cardurile angajaţilor până la ora actuală, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Exact în această perioadă se derulează campania de ‘Înscrieri timpurii’ pentru litoralul românesc, prelungită până la 31 martie. Orice zi care trece reprezintă un dezavantaj atât pentru angajaţi, care nu mai pot beneficia de ofertele speciale din această perioadă şi ar fi dorit să achiziţioneze pachete turistice cu vouchere de vacanţă, cât şi pentru agenţii de turism şi hotelieri”, menţionează ANAT.

Aflați amănunte de pe economica.net.

Comentarii