O ieșeancă a murit cu dreptatea în mână. Urmașii sunt purtați pe drumuri în continuare

Nici după două decenii de la depunerea unei cereri de despăgubire, autorităţile statului nu au rezolvat-o. Femeia care a depus cererea a murit în 2009, fără a vedea vreun ban. Sătui de aşteptare, moştenitorii s-au adresat anul trecut instanţei. Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a cerut respingerea acţiunii, pentru că moştenitorii au doar "o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii şi nu un drept efectiv". Reprezentanţii CNCI au spus că nu pot rezolva cereri "peste rând", existând numeroase alte cereri nerezolvate înaintea acesteia. Legea impune un termen maxim de 3 ani.

E.R. a cumpărat în 1919 o suprafaţă de 276 mp de teren pe strada Grăniceri, în apropierea actualului Inspectorat de Jandarmi Judeţean. În 1967, i-a fost confiscată, pentru efectuarea de lucrări la calea ferată. Un an mai târziu, femeia a mai cumpărat în zonă 1.316 mp. Şi acest teren i-a fost confiscat, în 1970. În 2001, fiica fostei proprietare, A.R., a cerut retrocedarea terenului. După patru ani, a primit răspunsul că cererea i-a fost respinsă, pentru că restituirea în natură nu mai era posibilă. A contestat imediat decizia, cerând acordarea de despăgubiri. În 2006, cererea i-a fost aprobată, fiind înaintată spre soluţionare către CNCI. Femeia nu a apucat să vadă niciun ban, pentru că a încetat din viaţă, trei ani mai târziu.

Nici moştenitorii săi nu au avut mai mult noroc. Decizia din 2006 a rămas literă moartă. În 2013, Legea 165 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România a impus termene stricte de soluţionare a cererilor. Pentru instituţiile care aveau de soluţionat peste 5.000 de cereri, cum era şi cazul CNCI, a fost acordat un termen de trei ani. Acesta a expirat la 1 ianuarie 2017, fără ca cererea să fie soluţionată. Singurul lucru pe care îl avea de făcut CNCI era practic să calculeze ce sumă trebuie plătită şi să mai pună o ştampilă pe decizia care recunoştea dreptul la despăgubiri.

În instanţă, Comisia a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, susţinând că petenţii nu pot invoca un drept concret, ci doar speranţa de a-l primi. Aceasta, deşi dreptul la despăgubiri le fusese recunoscut încă din 2006. Invocând riscul unei "discriminări pozitive", CNCI a afirmat că nu poate rezolva cererile decât în ordinea înregistrării, fără a explica de ce nu a respectat termenul de trei ani impus de lege. Mai mult, reprezentanţii CNCI au apreciat că urmaşii lui A.R. nu şi-au demonstrat calitatea de moştenitori, deci nici n-ar avea dreptul în fond la despăgubiri. "Pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor stabilite de Legea 165/2013, iar lipsa unei decizii până la această dată (20 ani de la data notificării si 8 ani de la intrarea in vigoare a legii 165/2013), are semnificaţia unui refuz neîndoielnic al pârâtei de a soluţiona cererea reclamanţilor", au replicat magistraţii.

Aceştia au admis cererea depusă de urmaşii lui A.R., obligând CNCI să calculeze cuantumul despăgubirilor. Comisia a declarat apel împotriva sentinţei, acesta urmând să fie judecat la sfârşitul lunii.