O viaţă fabuloasă (II)

Soţii cad dintru început la învoială asupra unui lucru: George nu o va înşela pe Liane cu o altă femeie, Liane nu-l va înşela cu un alt bărbat. În schimb, Liane are liber la legăturile amoroase cu femeile. Adeseori se va întâmpla, de acum înainte, ca George să asiste, tolănit într-un fotoliu şi trăgând voluptuos din pipă, la scenele fierbinţi dintre soţia lui şi o mai veche sau o mai recentă cucerire feminină.

Deşi nici nu-i trece prin cap că cei doi soţi se dedau la astfel de fantezii sexuale, Marieta Ghica, mama lui George, nu-şi ascunde ostilitatea faţă de noră. Liane şi George fac în 1913 o călătorie în România, la Sinaia şi la moşia familiei, călătorie care este un eşec: soacra are prea multă personalitate. Marieta şi Liane se vor mai întâlni la Paris însă doar George va mai călători în România.

Altfel, soţii Ghica sunt în continuare branşaţi la viaţa mondenă, cu atât mai mult cu cât Liane are acum titlul de prinţesă, titlu pe care nu i-l contestă nimeni. Liane cumpără o casă la Saint-Germain-en-Laye, o încântătoare localitate din apropierea Parisului. Vin acolo prieteni intimi, precum Natalie Barney sau Jean Cocteau. George, care nutreşte oarece ambiţii literare, scrie poezii şi chiar publică un poem în prestigioasa revistă Mercure de France. Cei doi se duc tot mai des şi la casa de vacanţă din Bretagne.

Dar izbucnirea războiului distruge acest climat de fericire şi armonie. Marc, fiul Lianei, ajuns un celebru aviator, moare pe front chiar la începutul ostilităţilor, în decembrie 1914. Această tragedie va avea, în timp, urmări adânci, Liane reproşându-şi pe deasupra şi că nu se ocupase, ani de zile, de copilul ei. Tot prietenii o vor ajuta, după război, să de­păşească perioada dificilă. Liane nu mai scrie romane dar începe redactarea jurnalului care, sub titlul Caietele mele albastre, va fi publicat mult mai târziu (în 1977) şi va fi o revelaţie. Trece de pragul vârstei de 50 de ani, dar e la fel de frumoasă şi de seducătoare (fotografiile din cartea lui Jean Chalon o dovedesc fără putinţă de tăgadă). Citeşte enorm, leagă o prietenie strânsă cu un mare savant, arheologul Salomon Reinach, îl cunoaşte pe contele polonez Rzewski care va juca, peste ani, un rol decisiv în viaţa ei. Înmulţeşte cuceririle feminine şi e la fel de pasională în ceea ce numeşte, abia voalat, „jocurile tandreţei“.

Dar tocmai aceste jocuri au declanşat o adevărată catastrofă în existenţa Lianei. Cunoaşte, în 1926, o tânără, Marion Thiébaut, pe care o seduce. Numai că George nu se mai mulţumeşte de data aceasta cu postura de „voyeur“. Începe o legătură cu Marion şi îi face Lianei o propunere neaşteptată: tânăra să rămână definitiv în casa lor, iar ei să trăiască în continuare într-un menaj în trei. Liane e şocată, refuză şi îl somează pe George să aleagă: ea sau Marion. Ne putem întreba, desigur, cine i-a provocat gelozia: amanta sau soţul?

Fapt este că George alege să plece împreună cu Marion, se duc chiar în România unde o prezintă drept viitoarea lui soţie, spre bucuria Marietei, numai că relaţia dintre ei degenerează curând, iar George se întoarce la domiciliul conjugal, unde Liane îl reprimeşte mai mult la rugăminţile prietenilor. Dar nimic nu va mai fi ca înainte. Liane e tot mai iritată de obiceiurile erotice ale prinţului (George e un practicant frenetic al plăcerilor solitare), încep să apară probleme financiare, situaţia internaţională e nesigură şi tensionată. În 1931, Liane renunţă definitiv la amorurile lesbiene. Cuplul călătoreşte însă mult (i se spune „cuplul rătăcitor“), face chiar o croazieră în Statele Unite, prestigiul monden al prinţesei rămâne intact.

O vizită întâmplătoare la o mănăstire unde se află un azil pentru persoane cu handicap mintal este o cotitură radicală în viaţa Lianei. Profund impresionată de ceea ce văzuse, prinţesa se dedică trup şi suflet activităţilor de binefacere în sprijinul azilului. Relaţiile ei în înalta societate o ajută să obţină donaţii substanţiale.

Presentimentul că izbucnirea unui nou război devastator este iminentă îi determină pe soţii Ghica să plece în Elveţia. Acolo – o altă reîntâlnire providenţială: contele Rzewski, acum călugăr dominican. Liane găseşte lângă el pacea interioară şi se apropie graţie lui de divinitate; sub numele de sora Anne-Marie a Penitenţei, va trăi de acum încolo după regulile dominicane. Doborât de o hemoragie cerebrală, George Ghica moare pe 10 aprilie 1945. Lina, bolnavă (o chinuie artroza), va continua să trăiască (modest) într-un hotel din Lausanne, unde se va stinge din viaţă pe 16 decembrie 1950. Doar Jean Cocteau aminteşte atunci, într-un text emoţionant, de agitata şi strălucitoarea ei existenţă pariziană. Liane de Pougy-Ghica moare, astfel, în deplin anonimat. A fost, dacă vreţi, modul ei de arăta, până în ultima clipă, că este stăpână pe destin.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, critic literar şi scriitor