Oglinda mea, casa

Un filozof grec care a trăit în secolul al II-lea î.Hr. a susținut că o casă care ne apare în vis este o imagine a eului nostru. S-ar putea să visăm o casă fără acoperiș, una luminoasă, o casă-labirint, o casă fără ferestre sau uși. De exemplu, o casă dărăpănată în vis poate vorbi despre pierderi sau experiențe dificile, iar o casă mică și sărăcăcioasă poate vorbi despre înjosire și lipsă de apreciere. Dacă în vis ne mutăm într-o casă nouă, cel mai probabil suntem în pragul unor schimbări importante în viață. Asemenea vise trebuie interpretate, dacă ținem morțiș să o facem, raportându-le mereu la noi înșine, la eul nostru, la dorințele noastre. De exemplu, o persoană locuiește într-un apartament, dar visează că s-a mutat într-o pădure. Poate fi un semn că trebuie să atingă pământul, să trăiască mai intens, să se bucure mai mult de natură. Dacă visează că se mută în castelul din cristal? E interesant de văzut ce interpretare ar da fiecare dintre noi.

Pentru că fiecare dintre noi înțelege într-un mod unic ce este o casă: aici oamenii se iubesc, suferă, visează, râd, se îmbrățișează, uneori plâng sau suferă. Se adună în jurul mesei, își oferă cadouri, planifică viitorul, se privesc tandru, gătesc împreună cu partenerul. Unii se nasc și mor în aceeași casă. Sentimentul generat de „am o casă” este apropiat de sentimentul „am o familie”. Astfel, ne simțim protejați și trăim un sentiment de apartenență prin lucrurile simple, familiare, mirosurile plăcute, amintirile și obiectele dragi. Aceste „cuibușoare” personale vorbesc despre noi înșine, despre modul în care ne raportăm la noi și în același timp, la viață. Casa vorbește nu numai despre gusturile, cultura și credințele noastre, ci, de asemenea, stochează istoricul conexiunilor noastre, este „o imagine a intimității noastre”, așa cum o definea filozoful francez Gaston Bachelard.

„Când m-am dus prima dată în apartamentul ei, mi-a spusun amic, mi-am dat seama, din primele momente, că relația noastră n-ar fi putut funcționa normal, că nu era loc pentru mine acolo. Totul era la linie, ca în reviste, totul aranjat cu o precizie milimetrică, până și fructele erau așezate pe mărimi și culori. Mi-am imaginat pentru o clipă că aș fi locuit acolo, cu ea: nu cred că aș fi găsit un loc unde să le tihnească bocancilor mei, și, probabil, dacă l-aș fi găsit, ne-am fi despărțit în scurt timp pentru asta. Era clar pentru mine că nu ne potriveam, eram personalități total opuse, ea trăia doar pentru mileuri, Domestos și apret, eu pentru motoare, bocanci de munte și doi Golden Retriever cărora le plac băltoacele.” Odată ajunși în apartamentul sau casa unei noi cunoștințe, o putem descoperi mai bine: putem să ne facem o părere despre cum își petrece timpul, ce hobbiuri are, cât de importantă este pentru ea curățenia, confortul, intimitatea, dacă este pasionată de artă sau de bucătărie și, desigur, putem să descoperim, după aspectul interiorului, câteva laturi ale personalității sale.

Când ne mutăm într-un apartament nou sau închiriem o casă, încercăm în primul rând să scăpăm de lucrurile care amintesc despre viața proprietarilor anteriori: schimbăm ferestrele, scoatem tapetul vechi, oferim alte culori pereților, o personalizăm, stabilim o legătură asociativă între noul loc și imaginea ideală a căminului nostru. Toate spațiile casei și toate obiectele pe care le ținem în jurul nostru vorbesc despre noi, cei care o locuim, în casele noastre există și obiecte care stau deschis la suprafață, și lucruri care sunt ascunse în sertare sau în pod – agende, jucării, scrisori dintr-o perioadă trecută. Memoria noastră are nevoie de spații secrete, de amintiri. Ele ne ajută să simțim că locuința are nu doar o dimensiune vizibilă, ci și multe altele care țin de intimitate. Astfel, avem sentimentul că viața este mult mai profundă decât pare uneori.

După cum spune psihanalistul francez Alberto Eiguer, creatorul a ceea ce este cunoscut sub numele de „inconștientul casei”, există un flux dublu: pe de o parte, ne proiectăm personalitatea asupra a ceea ce ne înconjoară, ceea ce face din casa noastră o reflectare a noastră și a stării noastre de spirit, pe de altă parte, acest mediu ne transformă și ne condiționează până la punctul de a ne afecta confortul. Studiile în psihologia habitatului, care au luat amploare în anii 80-90, ne oferă o imagine mai vastă a celor afirmate de Eiguer, așadar astăzi, ne-am propus să trecem câteva dintre ele în revistă. 

Știați că priveliștea de la fereastră poate arăta ce perspectivă de viață are o persoană? Cu cât priveliștea din fața ferestrei este mai largă, cu atât obiectivele ei sunt mai îndrăznețe și mai semnificative. Și invers, o persoană care de la fereastra sa vede doar picioarele pietonilor care trec grăbit pe lângă ea este puțin probabil să-și stabilească obiective înalte. O casă în care sunt îngrămădite cutii arată că persoana nu poate închide un capitol din viață sau nu-și planifică clar viitorul. Canapelele așezate față în față exprimă dualitate și tendința proprietarului către schimbul de replici și idei sau polemică, o sufragerie în care se află o canapea cu două fotolii sugerează mai degrabă relații ierarhice, respectul pentru cei mai în vârstă din familie care au locuri privilegiate. Canapeaua-colțar îi aduce împreună pe cei care o împart: toți în acea familie sunt pe picior de egalitate.

O casă mare poate rezona cu nevoia de reprezentare socială, casele mari necesită o capacitate mare de energie de la locuitorii săi, oameni cărora nu le este frică să vadă lucrurile în esența lor, oameni cu proiecte, cu spirit vizionar. Una goală – dificultăți în a-și exprima opiniile sau emoțiile, una mică, dorința de intimitate ori însingurare. Și dulapurile spun despre noi: ordinea din sertarul cu șosete reprezintă atenția la detalii. Un dulap aglomerat – o legătură cu trecutul de care nu vrem să ne despărțim prea ușor. Dulapul deschis exprimă o pasiune către modă. Oamenii care nu își ascund hainele în spatele ușilor dulapului au o atitudine specială față de modă și vor s-o arate. Ordinea ideală în dulap, totul pus la dungă, mărime și culoare, este menținută de oameni raționali. Sunt oarecum plictisitori în viața reală, cu un program de rutină și nu-și ies din el. Dacă hainele sunt îndoite cumva, mototolite, puse în sacoșe și saci, proprietarul este o persoana închisă, foarte vulnerabilă și sensibilă. Nu își va împărtăși niciodată celorlalți secretele și problemele. Dacă locuința este în ordine, dar dulapul e vraiște, proprietarul încearcă să creeze o imagine care nu corespunde întotdeauna realității. El tinde să-i impresioneze pe alții în viața de zi cu zi.

Obișnuim să ne aranjăm patul dimineața înainte de a pleca la serviciu? Există o legătură la fel de ciudată ca cea a șosetelor cu detaliile. Răspunsurile aproximativ a 70.000 de persoane chestionate într-un studiu recent sugerează că cei care își păstrează în ordine patul, se bucură de munca lor, sunt persoane cărora le plac antrenamentele, merg la sală, sunt active sau duc o viață ordonată. Modul în care aranjam pernele are și el multe de spus. Prezența pernelor mici pe care de fapt nu dormim, ar indica un puternic sentiment de moralitate și spirit practic, în timp ce aceia care le aranjează pe pat după mărime ar avea o viață structurată și ar fi mai competitivi profesional. O pernă strivită, pe care o îndoim ca pe o hârtie în timpul somnului – o persoană cu preocupări multiple, mereu angajată în proiecte, pe care nici măcar noaptea, în somn, nu o părăsesc ideile.

La intrarea în casa cuiva veți aprecia imediat curățenia şi ordinea. Dar ce exprimă ele? O casă ușor dezordonată ar putea reprezenta o persoană creativă, relaxată și deschisă să trăiască experiențe noi. Pe de altă parte, oamenii cărora le place să aibă o casă ordonată tind spre perfecționism și a avea spațiul organizat le-ar satisface nevoile de control și ordine. Psihoterapeuții cred, însă, că obsesia pentru curățenie include un indiciu de patologie mentală. Deci, în cazurile cele mai grave, când intervine obsesia, acesta poate fi un simptom al TOC (tulburare obsesiv-compulsivă), de asemenea, obsesia de curățenie poate fi o manifestare a iluziei în sindromul Cotard. În 2010, cercetătorii de la Universitatea din California au efectuat un studiu ale cărui rezultate au concluzionat că persoanele în ale căror case e permanent dezordine sau mizerie sunt susceptibile la stres cronic. Relațiile defectuoase cu cei dragi și problemele de sănătate au completat această imagine. Stresul cronic poate afecta nu numai persoana, ci și casa. Depresia, anxietatea, pierderea interesului sau apatia pot duce la tezaurizare. De asemenea, a avea o casă dezordonată, cu hainele aruncate pe scaune, căni de cafea lăsate pe noptiere sau pantofii împrăștiați pe hol nu înseamnă neapărat că unei persoane îi place murdăria. O casă dezordonată este un fel de haos, dar, în același timp, poate fi un protest împotriva oricărei forme de control asupra noastră. Aceste persoane nu tolerează controlul altora asupra lor. Există, de asemenea, o relație directă între haosul din casă și amânare, și de acest studiu s-au ocupat psihologii de la Universitatea din Chicago. De obicei, amânarea curățeniei ascunde nu numai lipsa de timp sau motivație, prezente în cele mai multe dintre cazuri, ci poate ascunde și lipsa încrederii în sine, temeri interne sau chiar proteste interne. Persoana pare să spună: în casa mea eu sunt proprietarul, nu musafirii, nu străinii, așadar voi face ordine și curățenie când doresc eu, nu când vor alții.

O persoană open-minded poate fi definită nu numai prin prezența unei biblioteci pline cu cărți în camera sa, ci și prin colecții diverse, fie tablouri, reviste, obiecte handmade, lumânări colorate, fluturi exotici. Masa de birou aranjată reflectă siguranța. Lucrurile neclintite și decorațiunile de pe masa de birou, potrivit psihologului Lili Bernheimer, subliniază stabilitatea și fiabilitatea în activitatea efectuată. Pe de altă parte, expertul Sam Gosling ne asigură că un birou dezordonat nu este neapărat semnul unei persoane iresponsabile. De multe ori ar putea fi semnul unei minți extrem de creative.

Individualitatea unei persoane se manifestă în mod clar în designul interior al casei sale. Stilul ales al unei case poate spune multe despre personalitatea proprietarului acesteia. Proprietarul acordă o mare atenție detaliilor, el se caracterizează prin atenție și planificare a fiecărui pas. Adepții clasicismului posedă un caracter complex și dur. Dacă interiorul conține antichități și există reproduceri ale picturilor celebre pe pereți, proprietarul casei este o persoană cu stimă de sine ridicată, încrezătoare în inteligența sa și gustul impecabil. Stilul vintage este preferat de persoanele cu gândire neconvențională, care știu mereu ce își doresc și știu să-și atingă obiectivele. Un număr mare de fotografii proprii, ca și diplomele, medaliile atârnate pe pereți și pe rafturi vorbește despre proprietarul casei ca despre o persoană narcisistă, cu o stimă de sine scăzută, fotografiile de familie afișate în locuri importante din casă indică legăturile de familie puternice ale unei persoane. Ursuleții din pluș, veselă cu figurine colorate, pernițe și covorașe cu pisici sau cățeluși? Avem în fața noastră persoane copilăroase, vesele, cu simțul umorului.

Un număr mare de produse de curățenie în dulapul de la baie definește un om conservator. Un alt studiu a demonstrat că oamenilor conservatori le place să păstreze totul curat, iar casele lor tind să fie bine lustruite. Acest tip de oameni păstrează totul sub control, nu doar în casă, ci și în relațiile cu cei din jur. Frigiderul plin cu produse – caracterizează un om prietenos. Se remarcă faptul că oamenii care au întotdeauna un frigider plin cu produse sunt carismatice și le place să se distreze. Frigiderul plin așteaptă, desigur, oricând, prietenii la masă.

Grădina reprezintă intermediarul între noi și lume. Într-un apartament, acesta este balconul sau terasa. Ele reprezintă întreaga noastră parte senzorială și intuitivă. Este capacitatea noastră de a ne extrage din lume pentru a crea, a ne inspira, a genera idei, iar cu cât ele sunt mai aranjate și mai încărcate cu flori, decorațiuni, pietricele colorate, cu atât mai mult proprietarul lor este mai intuitiv și mai creativ și inovator în viața de zi cu zi.

Speakerul motivațional Jim Rohn spunea că „în viață devenim o combinație a celor cinci oameni cu care petrecem cel mai mult timp”. Putem ghici calitatea sănătății, atitudinii sau caracterul cuiva doar uitându-ne la oamenii din jurul său. Cu timpul începem să mâncăm ceea ce mănâncă ei, vorbim cum vorbesc ei, citim ce ei citesc, gândim ca ei, tratăm oamenii la fel sau chiar ne îmbrăcăm la fel ca ei. Asta nu numai din cauza influenței pe care o exercită mediul asupra noastră, ci și pentru că ființele umane învață modelându-se, adică copiind comportamentul celorlalți. Nu putem scăpa de influența mediului, totul influențează totul. De aceea, ne încăpățânăm să credem că numărul celor ce ne pot influența nu se rezumă la cinci, ar mai fi, iată, unul: casa în care locuim, visăm, iubim, ne creștem copiii, plângem, râdem, planificăm, ne așteptăm prietenii sau ne relaxăm seara în fața unui pahar cu vin. Casa noastră e mai mult decât credem, nu e doar un prieten, e propria noastră oglindă.

Cristina Danilov este psiholog