Omicron va îmbolnăvi aproape 40% din populația lumii

marți, 11 ianuarie 2022, 11:16
2 MIN
 Omicron va îmbolnăvi aproape 40% din populația lumii

Circa trei miliarde de oameni se vor infecta cu varianta Omicron a SARS-CoV-2 în primele trei luni ale anului, iar majoritatea cazurilor vor fi nedescoperite, se arată într-un studiu recent.

O analiză realizată de către Institute for Health Metric and Evaluation (IHME) indică  faptul că nivelul ridicat de contagiozitate al variantei Omicron  va face ca mai bine de o treime din populația de lumii, de 7,8 miliarde de oameni în momentul de față, să se infecteze în primele trei luni din 2022.

Dintre cele 3 miliarde de cazuri anticipate de către cercetătorii americani, un procentaj copleșitor va fi reprezentat de cazuri nedepistate, întrucât se crede că procentajul asimptomaticilor va fi de 90%.

În următoarele trei luni, ne așteptăm la 3 miliarde de infectări, atâtea câte acum în întreaga pandemie până acum. Este o creștere extraordinară, iar infectările zilnice la nivel global vor trece de 35.000.000 pe zi, undeva la mijlocul lui  ianuarie. Prin comparație cu enormul val Delta din India în luna aprilie, când vârful a fost de 12,5 – 13 milioane pe zi, va fi triplul față ceea ce am văzut  înainte”, se arată în analiza IHME.

În schimb, este iluzorie speranța că aceste cazuri vor fi depistate în proporție mare de autoritățile sanitare. Spre deosebire de precedentele variante ale SARS-CoV-2, ponderea asimptomaticilor crește în cazul Omicron de la 40 la 90%. Ceea ce înseamnă că majoritatea oamenilor, neavând simptome, nu se vor testa, iar monitorizarea circulației virusului în rândul populației generale va fi mult mai dificil de făcut.

Aflați amănunte de pe fanatik.ro.

Comentarii