Ordinul Asistenţilor Medicali din Iaşi se mută într-un sediu de 600 mp

marți, 14 mai 2019, 01:49
2 MIN

Asistenţii medicali şi moa­şele din Iaşi au un nou sediu care a fost inaugurat zilele trecute, cu ocazia Zilei Interna­ţio­nale a Asistentului Medical.

Astfel, în perioada următoare, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asis­ten­ţilor Medicali din România (OAMGMAMR), filiala Iaşi, îşi va desfăşura activitatea în clădirea din strada Morilor nr. 22, fiind vorba despre o clă­dire pe trei niveluri, pe o supra­faţă de 600 mp la care s-a lucrat timp de mai mulţi ani.

Până acum, sediul era într-un apartament din zona Piaţa Unirii, spaţiul fiind limitat pentru numărul mare de persoane.

La inaugurare au fost prezenţi reprezentanţi din 21 de filiale ale OAMGMAMR, Mircea Timofte, preşedintele OAMGMAMR, dar şi Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi.

„Este un mare vis împlinit, este un vis de peste 10 ani. Ne-am dorit foarte mult să avem un loc al nostru, un loc în care să ne desfăşurăm activitatea aşa cum trebuie pentru o astfel de organizaţie. În 37 de metri pătraţi, cu 13 angajaţi şi toate boxele închiriate, nu cred că este locul adecvat pentru desfăşurarea activităţilor unei filiale atât de mari – sunt 8.500 de colegi activi şi peste 13.000 înscrişi. În sfârşit, cu siguranţă, va fi altceva“, a declarat Liliana Pintilie, preşe­dintele OAMGMAMR Iaşi.

De asemenea, au fost prezente şi Anca Păulescu, şefă de promoţie 2018 de la Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă“ şi Elena Doroftei, moaşă cu peste 30 de ani experienţă la Maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi, dar şi mai mulţi membri ai OAMGMAMR.

„O profesie îşi găseşte, în sfârşit, o casă care i se potriveşte. Un sediu frumos, modern, într-o zonă centrală a oraşului şi, sigur, re­pre­zentativ pentru cât de importanţi sunt ei pentru România de astăzi, un sistem medical care se bazează, în cea mai mare parte, pe efortul necondiţionat pe care cadrele medicale îl fac“, a precizat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iaşi.

Momentan, OAMGMAMR Iaşi îşi va desfăşura activitatea la acelaşi sediu din Piaţa Unirii nr. 5, iar activitatea la noul sediu va începe în perioada următoare.

Comentarii