Originile intelectuale ale gândirii lui Vasile Conta

Procesul complex de formare intelectuală a lui Vasile Conta începuse cu dragostea de carte sădită de maica Eliza de la Văratec, mătuşa lui, şi cu interesul pentru ştiinţe şi filozofie din liceu: “Era la Iaşi, rememorează vechiul său coleg George Panu, un librar, Dimitrie Daniil, care ne furniza nouă, adică lui Lambrior, Conta, Alexandru Xenopol şi mie etc., toate cărţile în vogă în ştiinţă sau din cele mai vechi cu reputaţie. Am început a-mi procura şi a soarbe pe Guizot, Thierry, Thiers şi pe deasupra «Istoria civilizaţiei» de Buckle, Macaulay, Carlyle etc.; în filologie, ştiinţa limbagiului de Max Müller, gramatica limbilor romane de Diez, gramatica comparată de Bopp etc. În filosofie şi artă, Herbert Spencer, Darwin, mai cu seamă Auguste Comte şi pe deasupra Taine”. În acest orizont de lecturi s-a format Conta şi, alături de Panu, ar mai trebui menţionate, pentru configurarea orizontului intelectual al vremii şi pentru înţelegerea surselor gândirii filosofului de mai târziu, şi observaţiile subtile, chiar dacă hipertrofiate de filtrul stilistic romantic al autorului, făcute de Rosetti-Tescanu. "Încă din timpul liceului, observă acesta, inteligenţa începea să i se ascuţească. Poet, ca orice adolescent care se respectă, părea mai curând atras de gândirea filozofică. (…) Trei ani mai târziu, premiant al clasei la filozofie, a fost desemnat suplinitor în locul profesorului său plecat¹. Foştii lui colegi păstrează încă în memorie faimoasa sa conferinţă în care va trasa liniile  sistemului cvasi-spencerian pe care-l va definitiva la maturitate: evoluţia onduliformă, universală, a plantelor şi animalelor, a omului, a societăţilor, a Pământului şi a lumii, toate doar din proprie intuiţie fără a cunoaşte câtuşi de puţin lucrările maeştrilor evoluţionismului modern. De altfel, Spencer încă nu era tradus în franceză, iar Conta nu va învăţa englezeşte decât la Anvers, între 1870 şi 1871.” Această observaţie interesantă face ca afirmaţia precedentă a lui Panu să se cuvină a fi analizată cu mai multă atenţie, cu atât mai mult cu cât “amintirile” sale, scrise trei decenii mai târziu, nu excelează în acurateţea informaţiilor de detaliu. Cu toate acestea o imagine asupra preocupărilor intelectuale ale tânărului Conta în perioada liceului tot ne putem forma. Interesul său pentru poezie (în 1867, când era în ultimul an de liceu, va trimite un grupaj de poezii “3 meditaţiuni şi 3 poesii erotice” lui Iacob Negruzzi, redactorul şef al “Convorbirilor literare”) a fost evident datorat sensibilităţii sale şi, nu în ultimul rând, elanurilor specifice unui adolescent îndrăgostit. El va mai simţi nevoia de a se exprima în cheie lirică şi mai târziu, fără a face din aceasta o ocupaţie predilectă, ci doar o modalitate de a da o formă meşteşugită sentimentelor şi trăirilor sale. Conta nu va scrie propriu-zis poezie, ci va integra acest exerciţiu într-o preocupare estetică mai generală completată şi de interesul său pentru teatru şi muzică (domenii unde, de asemenea, a avut câteva creaţii personale, mai puţin importante). Studiile în străinătate, în schimb, îl vor apropia de sursele europene ale gândirii, îi vor permite rafinarea cunoaşterii limbilor străine (franceza, engleza, italiana şi puţin germana) şi vor face ca la Bruxelles să intre în contact cu mari profesori de filozofie pozitivistă precum Guillaume Tiberghien² (“între hârtiile lui Conta am găsit câteva rânduri de la Tiberghien [sic!] cu titlul mon cher élève” – spune sora sa) în ciuda faptului că trebuia să urmeze cursurile Şcolii de Comerţ din Anvers, aşa cum fusese stabilit în contractul de bursă de studii acordat de Societatea Fătu-Pogor. “Iată cum tânărul nostru ucenic într-ale metafizicii devine elev la şcoala comercială, scrie şi Rosetti-Tescanu, limitat la filozofia contabilicească în loc să urmeze cursurile lui Tiberghien [sic!], spre exemplu." Ceea ce pare însă foarte plauzibil este contactul mai profund pe care l-a avut în Belgia cu filosofia pozitivă a lui Auguste Comte, cu operele lui Spencer sau Darwin, precum şi cu atmosfera dominată de dezbaterea dintre materialişti şi spiritualişti. Este evident că aici s-au stabilizat conceptele cu care a operat după aceea şi că gândirea sa s-a maturizat în această perioadă. În vacanţele din acei ani, îşi aminteşte sora sa, venind la Cahul³ Conta era “stăpânit de un nesaţiu pentru cultură: muzică, ştiinţă, teatru, filosofie, arte plastice, organizare, totul îl interesează, totul îl îndeamnă, totul îl farmecă. (…). Exactitatea, conştiinciozitatea, desăvârşirea cu care dânsul făcea totul sunt încă de remarcat. Că niciodată n-a lucrat dânsul din vanitate, ci din sentimentul datoriei şi din plăcerea de a gândi” [s.m.F.C.]. Această ultimă calitate defineşte plastic semnul sub care poate fi înţeleasă activitatea intelectuală a lui Vasile Conta. Formaţia sa filozofică se va desăvârşi în anii maturităţii creatoare când în mediul intelectual de elită al “Junimii” şi în confruntarea filozofică europeană vocea sa creatoare se va împlini. Originile sale şi anii de studiu însă îşi vor pune o amprentă de neşters pe configuraţia sa intelectuală având un rol discret, dar profund în construcţia modelului cultural pe care el îl va pune în circulaţie.

¹ E vorba de anul 1869, după terminarea liceului, când Conta a fost profesor suplinitor în locul profesorului său de filosofie de la Liceul Naţional din Iaşi, Theodor Lateş, detaşat la Bucureşti, când Societatea Fătu-Pogor nu avea disponibilă nicio bursă de studii în străinătate.

² Tiberghien, Guillaume (1819-1901) – filozof materialist belgian, fost decan al Facultăţii de Filozofie a Universităţii Libere din Bruxedlles, lider al masoneriei belgiene. Dintre lucrările care l-au influenţat pe Conta: "Études sur la religion"/ “Studii asupra religiei” (1857); "La science de l’âme dans les limites de l’observation"/ “Ştiinţa sufletului şi limitările observaţiei ştiinţifice” (1862); "Enseignemet et Philosophie"/ “Învăţământ şi filozofie” (1873).

³ Unde tatăl său, Grigore Conta, fusese numit protopop, de unde şi confuzia că s-ar fi născut la Cahul (vezi Minar et alii.).

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

Publicitate și alte recomandări video