Până când, repetabila istorie? (P)

“Vreme trece, vreme vine”, spunea poetul! Cert este că de peste trei decenii tot încercăm să trăim mai bine, sperând, în fiecare an, că aleșii care ne vor conduce destinele vor face exact așa cum ne-au promis. Mergem cuminți la urne și plasăm voturile prin care, de fapt, îi angajăm pentru încă patru ani. După sfârșitul numărătorii, ca la un semn, totul începe să schimbe, nimic nu mai seamnă cu basmul pe care l-am auzit în campanii.

Și cel mai rău e că viața se scumpește pe zi ce trece, iar noi mereu înțelegători și supuși, le ducem pe toate, sperând că după norii negri de ploaie va apărea și binefăcătorul soare. Din păcate, de peste trei decenii, negura rece și umedă a continuat să ne acopere viețile. Trist e că mulți dintre „angajatorii” de la urne nu au mai apucat să-și trăiască viețile de paradis la care au sperat. Dintre toți, doar politicienii care au ocupat și ocupă funcții bine plătite, au gustat din tortul bunăstării.

Ai putea crede că sunt patrioți, pătrunși până în măduva oaselor de grija pentru popor și România, mai ales după ce le citești CV-urile din care afli că, aproape invariabil, toți sunt școliți la Colegiul Național de Apărare. Trag, domnule, la Colegiul ăsta, de parcă ar fi stupul cu miere! Sincer, până la urmă, n-ar fi tocmai rău să văd asta în dosarele fiecărui politician, gândind că pe-acolo se învață lucruri bune pentru toată românimea.

Măcar, educații aceștia în apărare și securitate națională, de s-ar jertfi la propriu pentru țara căreia i-au jurat, cu mâna pe Sfânta biblie c-o vor sluji, neprecupețind niciun efort,… etc., etc. În realitate, cei care se cred zei pentru un mandat sau mai multe sunt efemeri şi nu au nimic în comun cu înaintaşii noştri. Aștept, cu nerăbdare, ca acești „postelnici” domneşti înmulțiți la umbra revoluției decembriste să-și arate smerenia, recunoscând în fața națiunii că „au fost niște slugi” și nu și-au dat seama de tot răul provocat. Poate doar așa vor primi îngăduința poporului. Și nici măcar așa, nu cred! Cert este că nouă nu ne rămâne decât s-avem grijă să nu le scăpăm numele în manualele de istorie ale nepoților noștri. Altfel, vom repeta istoria la… nesfârșit!