Papa Francisc a numit un nou episcop pentru Dieceza de Iaşi: Iosif Păuleţ

luni, 08 iulie 2019, 01:57
3 MIN
 Papa Francisc a numit un nou episcop pentru Dieceza de Iaşi: Iosif Păuleţ

Papa Francisc a numit un nou episcop pentru Dieceza de Iaşi pe data de 6 iulie, Mons. Iosif Păuleţ fiind cel care îl va înlocui pe episcopul Petru Gherghel, care a ajuns la cel de-al 41-lea an de mandat.

Papa Francisc a aceptat cererea de retragere a episcopului Petru Gherghel, care conduce Dieceza de Iaşi din anul 1978 şi a ajuns în anul 2015 la limita de 75 de ani indicată de dreptul bisericesc. Încă din ianuarie 2015, episcopul Petru Gherghel a înaintat o scrisoare către Papa Francisc prin care îşi arăta disponibilitatea de a fi eliberat din oficiul de episcop al Diecezei de Iaşi. Din voinţa Papei Francisc, Excelenţa Sa Mons. Petru Gherghel va continua să conducă Dieceza de Iaşi ca administrator apostolic până ce noul episcop îşi va începe misiunea, după care va fi episcop emerit.

Mons. Iosif Păuleţ a fost până în prezent decan al Decanatului de Bucovina şi paroh la Parohia „Sfântul Ioan Nepomuk“ Suceava, din Dieceza de Iaşi, la publicarea anunţului numirii sale Petru Gherghel menţionând că noul episcop se va bucura de sprijinul şi rugăciunea sa.

„Vă îndemn şi pe voi, cucernici părinţi, persoane consacrate şi întreg poporul credincios, să îl susţineţi cu rugăciunea voastră, să-i fiţi mereu alături, ca astfel să rămânem o turmă şi un păstor spre împlinirea chemării noastre de creştini!“, i-a îndemnat episcopul Petru Gherghel pe credincioşii Diecezei de Iaşi.

Data şi locul consacrării episcopale a Mons. Iosif Păuleţ nu au fost stabilite încă.

Mons. Păuleţ va fi cel de-al şaptelea episcop al Diecezei de Iaşi, înfiinţată canonic în anul 1884. Acesta va păstori peste întreaga Dieceză, care se întinde pe o suprafaţă de 46.378 km pătraţi din nord-estul României, pe cuprinsul a opt judeţe, Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea. Aceste opt judeţe au o populaţie de 4.359.762 de locuitori, dintre care 4,6% sunt catolici, astfel numărul de credincioşi romano-catolici însumând 206.675 de persoane din 69.807 familii. În structura ei administrativă, Dieceza este alcătuită din 10 decanate incluzând 157 de parohii. Pe cuprinsul diecezei sunt 244 de locaşuri de cult, 37 de institute de binefacere, 37 de centre educative şi activează 304 preoţi diecezani, 128 preoţi călugări, iar în afara diecezei activează 98 de preoţi diecezani.

Cel care îl va înlocui pe episcopul Petru Gherghel în misiunea sa, monseniorul Iosif Păuleţ, s-a născut în 1954 în localitatea Tămăşeni, judeţul Neamţ. A urmat Şcoala de Cantori în anul 1973 la Iaşi şi Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif“ din Iaşi în anul 1979, cu echivalentul Bacalaureatului în Teologie pastorală. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1979 în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului“ din Iaşi. În decursul activităţii pastorale a fost preot vicar la Oţeleni, Pildeşti, Iugani, Roman şi apoi a împlinit misiunea de paroh la Schineni, Cireşoaia, iar din 1991 până în 1994 a fost director spiritual la Seminarul Mare din Iaşi, iar apoi, până în 1996, director spiritual la Seminarul Mic din Bacău. Ulterior, a ocupat postul de paroh la Oneşti până în 2010 şi de decan al Decanatului de Trotuş. Din 2010 este paroh de Suceava, iar de la 1 octombrie acelaşi an a fost numit decan al Decanatului de Bucovina, care cuprinde 14 parohii. Din 2016, Mons. Iosif Păuleţ face parte din componenţa Consiliului Prezbiteral, fiind membru de drept, dar şi din cea a Consiliului Consultanţilor din Dieceza de Iaşi, pentru mandatul 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2020.

Comentarii