Parcursul şcolar al lui Vasile Conta (II)

După bacalaureat, Conta este în mod evident interesat să-şi continue studiile. Face însă încercări, de la bun început, de a obţine stipendii pentru a studia la o universitate în străinătate. El va lua legătura cu „Societatea pentru învăţătura poporului român şi de ajutorare a junilor români la învăţătură în străinătate” înfiinţată în 1866 de Anastasie Fătu şi de Vasile Pogor, cunoscută ca Societatea Fătu-Pogor, adresând, la 25 octombrie 1868, următoarea solicitare preşedintelui: „fiind lipsit de mijloace suficiente şi având totodată dorinţa de a studia ştiinţele exacte, vă rog să binevoiţi a interveni la Societatea ce prezidaţi, ca să-mi dea un ajutor de 80-100 de galbeni pe an, pentru a studia o specialitate din ramura ştiinţelor exacte în una din universităţile din Franţa sau Italia”. Cererea – afirmă Minar – „a stat opt luni fără rezoluţie, din cauză că nu mai erau fonduri disponibile pentru trimiterea altor tineri, căci Societatea întreţinea alţi câţiva în străinătate, care trebuiau să-şi ia diplomele în iunie 1869”. În iunie anul următor odată ce se anunţă un nou concurs pentru burse de studiu în domeniul „ştiinţelor comerciale” Conta se va înscrie din nou. Prezentându-se singur la concursul din 6 iulie 1869 (ceilalţi patru înscrişi nevenind să susţină concursul). Este declarat admis de către comisia alcătuită din I. Lăţescu, Ştefan Micle şi Nicolae Culianu, care, în încheierea procesului verbal, hotărăşte: „pe aceste consideraţiuni comisiunea crede că-şi împlineşte datoria sa, recomandând comitetului societăţii pe aspirantele d. Vasile Conta, ca întrunind toate condiţiunile cerute, de moralitate şi de ştiinţă, spre a fi trimis în străinătate bursier al societăţii, pentru învăţătura ştiinţelor comerciale”.

Conta va pleca în octombrie 1869 la studii în Belgia, pentru a urma cursurile Şcolii Superioare de Comerţ din Anvers, pe cheltuiala Societăţii Fătu-Pogor. Perioada petrecută de Conta în Belgia va fi decisivă pentru formaţia sa intelectuală. Aici se va obişnui cu rigorile academice europene – va absolvi Şcoala de comerţ, se va înscrie la Facultatea de Drept şi îţi va lua doctoratul în această disciplină –, va cunoaşte viaţa şi organizarea societăţii occidentale, va intra în contact cu principalele curente de gândire care conturau paradigma Zeitgeist-ului, va începe lucrul la propriile studii în domeniul filosofiei şi dreptului. Nu în ultimul rând, perioada belgiană îi va deschide apetitul pentru cunoaştere şi călătorii astfel încât putem spune, fără a greşi, că modelarea sa intelectuală din acest mediu a fost decisivă pentru formarea sa viitoare ca universitar, filosof şi om politic. Mărturiile credibile despre această perioadă nu sunt prea multe. Există la Academie, în primul rând, o serie de scrisori trimise de Conta către Anastasie Fătu în care face un raport amănunţit asupra cheltuielilor decontate către Societatea Fătu-Pogor în perioada octombrie 1869-iunie 1870 – din care aflăm detalii privitoare la gazda şi la studiile sale de la Anvers. Pe baza acestor documente – din care unele sunt în arhiva Anastasie Fătu de la Biblioteca Academiei, iar altele, care par verosimile, sunt citate de Octav Minar în monografia sa –, acesta construind şi prima descriere a acestei perioade. Trebuie spus însă că din câte ne putem da seama astăzi, Conta nu a prea vorbit de timpul petrecut la Anvers cu apropiaţii săi ceea ce explică eroarea lui Negruzzi din necrolog când afirmă că şi-ar fi „pierdut orice aplecare asupra acestor studii practice” neterminându-şi, în consecinţă, studiile comerciale pentru că s-ar fi apucat de „jurisprudenţă”. Vasile Constantinescu-Livianu, cel mai apropiat prieten al lui Conta, va corecta aceste afirmaţii, el fiind singurul care l-a cunoscut în această perioadă. „În rara modestie ce l-a caracterizat – scrie Livianu –, Conta n-a arătat nimănui, decât la neapărată trebuinţă, diplomele sale de studii nici [nu] a căutat a-şi scoate în relief ştiinţa cu privire la acele studii. La întrunirile de la Junimea n-a vorbit niciodată despre ştiinţele comerciale, nici [nu] a scris ceva în această materie, ceea ce a făcut pe dl. Negruzzi să creadă că n-a făcut şcoala de comerţ şi că a pierdut plăcerea acestor studii practice. În realitate însă nu este aşa. el nu numai că n-a părăsit, dar n-a întrerupt un minut măcar studiile Institutului de Comerţ Superior din Anvers. Dimpotrivă, diploma de capacitate pe care a obţinut-o cu «distincţiune şi menţiune onorabilă»ⁱ, probează că a făcut studii strălucite în această ramură de ştiinţă”. Această clarificare, preluată apoi ca atare şi de ceilalţi biografi, arată faptul că Vasile Conta a fost extrem de corect şi şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale faţă de stipendiatorii studiilor sale. În acelaşi timp, el va face studii de drept la Bruxelles începând din octombrie 1870 când, conform actelor, devine Candidat en Droit. Rosetti-Tescanu va acredita ideea, preluată apoi şi de ceilalţi biografi, potrivit căreia munca titanică din această perioadă datorată obligaţiilor universitare duble, l-ar fi răpus fizic, fiind obligat de medici să plece în Italia ca să se trateze de ftizie, unde, spune Rosetti-Tescanu, va fi salvat de la inaniţie de un compatriot misterios. Nu există nici o îndoială că acest salvator a fost Vasile Constantinescu-Livianu, aflat şi el la studii în Italia. De altfel, Conta însuşi întăreşte această presupunere nu numai prin prietenia sa nedezminţită faţă de Livianu pe parcursul restului vieţii, ci chiar printr-o scrisoare, trimisă lui Livianu, la plecarea din Pisa, în primăvara anului următor, în care îi povesteşte călătoria de întoarcere în Belgia, prin Veneţia şi munţii Tirolului, precum şi faptul că era încă convalescent: „aici e ger şi nu pot ieşi decât cu batista la gură. Aerul e aşa de aspru încât mi se pare că-mi taie pieptul” – scrie Conta. Totuşi, viaţa studentului nu a fost foarte grea la Anvers atâta timp cât a beneficiat de bursa Societăţii Fătu-Pogor şi de unele ajutoare de la tatăl său. Odată încheiate cu brio studiile de comerţ („mi-a lipsit foarte puţin, din cauza limbii germane, să fiu cel dintâi” îi va scrie Conta lui Fătu), Conta – printr-o scrisoare trimisă lui Anastasie Fătu pe 11 august 1871, din Anvers – adresează următoarea solicitare Societăţii: „prin scrisorile mele anterioare v-am manifestat de mai multe ori dorinţa de a termina studiul dreptului şi de a completa studiile comerciale şi mai cu seamă limbile. Vă spuneam apoi că guvernul belgian acordă studenţilor Institutului care au trecut examenele ‘cu distincţiune’ o bursă de voiaj în străinătate pentru mai mulţi ani. Deşi examenul meu îndeplineşte toate condiţiunile acestea, nu am curajul să vă cer o bursă după sacrificiile ce aţi binevoit a face până acuma. Însă onorabila societate nu ar voi oare să-mi împrumute o sumă suficientă fără procente şi plătibilă în anuităţi pe timp lung dacă s-ar putea?”. Răspunsul Societăţii la cererea lui Conta nu se cunoaşte, dar el a fost fără doar şi poate negativ astfel încât, din momentul în care trebuie să părăsească pensiunea de la profesorul Grandgaignage, la 25 august 1871, el rămâne fără resurse având la dispoziţie doar banii de întors acasă şi o mică sumă economisită. Va pleca iniţial la Bruxelles, dar apoi se va muta la Gand „unde e mai ieftin” şi de unde mai face o încercare către Societate solicitând sprijin financiar „cu împrumut, în condiţiile cele mai avantajoase pentru mine (…) pentru a face în timp de 14 luni un voiaj util în Anglia şi Italia, completându-mi în acelaşi timp şi studiile” pentru că, spune filosoful, oricum „şcoala de comerţ nu se înfiinţează anul acesta în Iaşi, şi întorcându-mă acum în ţară aş duce o viaţă precară până ce aş găsi o ocupaţiune convenabilă”. (Continuarea în ediţia din 4 octombrie a Ziarului de Iaşi)

ⁱToate actele de studii din Belgia sunt păstrate, în original, la cabinetul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor