Pasagera care a leșinat în avion este în spital. Alte două teste Covid pozitive

vineri, 22 ianuarie 2021, 08:13
2 MIN
 Pasagera care a leșinat în avion este în spital. Alte două teste Covid pozitive

Femeia căreia i s-a facut rău în timp ce călătorea cu avionul pe ruta București – Madrid și care ulterior a fost testată pozitiv cu noul coronavirus este acum internată în spital, la Timișoara. Acolo a aterizat de urgență aeronava Tarom care avea ca destinație capitala Spaniei. Ceilalți pasageri au ajuns în Madrid cu același avion, după ce acesta a fost dezinfectat.

Aeronava TAROM a decolat din București joi, puțin după ora 9 dimineața. La ieșirea din spațiul aerian al României, pasagera de 64 de ani a acuzat dureri abdominale și probleme de respirație, iar în scurt timp și-a pierdut cunoștința. Avionul a aterizat de urgență la Timișoara, iar femeia a fost transportată la spital.

După primele investigațiile medicale, pacienta a fost transportată în zona roșie de la Spitalul de Boli Infecțioase din Tmișoara, pentru că testele anti-gen au ieșit pozitive. Ulterior, i-a fost efectuat și un test PCR care a ieșit, de asemenea, pozitiv.

„Va fi demarată ancheta epidemiologică. În cazul în care sunt depistați contacți direcți se va proceda în consecință, mergând până la emiterea în caz de nevoie a unei alerte internaționale ce va fi transmisă autorităților competente din țările implicate”, a explicat Cornelia Bubatu, purtător de cuvânt al DSP Timiș.

Tarom a anunțat că pe timpul cursei toți pasagerii au purtat masca de protecție, iar posibilitatea ca cineva să se fi îmbolnăvit pe drum este mică.

Aflați amănunte de pe digi24.ro.

Comentarii