Deşi în mod clar afectează imaginea instituţiei prin calitatea de inculpat, primarul face „apel la principii“

Pașii lui Chirica. Nu lasă Primăria, dar nu va candida la funcții politice

vineri, 29 ianuarie 2021, 03:00
3 MIN
 Pașii lui Chirica. Nu lasă Primăria, dar nu va candida la funcții politice
Dimpotrivă, spune el cinic, că decizia de trimitere a sa în judecată este un pas înainte.

„Nu este un dosar de corupţie“, a declarat primarul Mihai Chirica, ieri, la o zi după ce a fost trimis în judecată, alături de încă patru persoane din primărie – între care şi predecesorul lui, Gheorghe Nichita.

Amintim că procurorii au anunţat alaltăieri finalizarea cercetărilor în Dosarul Skoda trimiterea celor cinci în judecată sub acuzaţia de abuz în serviciu. Mihai Chirica era viceprimar în 2013 şi a semnat documentele pentru licitaţia prin care au fost achiziţionate patru autoturisme în leasing. Însă administraţiile locale aveau interdicţie la cumpărarea de maşini, impusă de Guvernul Boc în 2009, odată cu debutul crizei economice.

Pe lângă fostul şi actualul primar, au mai fost trimişi în judecată directorul tehnic Dumitru Tomorug, fosta şefă a serviciului juridic Doina Florescu (acum consilier personal al primarului) şi Costică Chişcă, fost şef al serviciului administrativ al municipalităţii.

Mihai Chirica le-a spus ieri jurnaliştilor că DNA a început cercetarea în 2015, dar că şi-a şi-a declinat competenţa în 2019. Apoi, Curtea de Conturi a constatat că nu s-a produs niciun prejudiciu, fapt confirmat de Curtea de Apel Iaşi. „Deci, Primăria Municipiului Iaşi nu a intervenit ca parte prejudiciată, nu pentru că sunt eu primar, ci pentru că a constatat Curtea de Apel Iaşi că nu există niciun prejudiciu“, a mai spus primarul, referindu-se la suma menţionată în dosar, de 503.482,17 lei.

Cât priveşte funcţiile pe care le ocupă, Mihai Chirica a precizat că nu va renunţa la niciuna. „N-am furat de la Primăria Iaşi, n-am dat de la nimeni de la Primăria Iaşi şi nu am luat pentru mine nimic. Prin urmare, mi-am câştigat mandatul cinstit. Îmi voi vedea de mandat, voi munci cu aceeaşi abnegaţie pentru binele ieşenilor“, a subliniat primarul.

În schimb, el a precizat că nu va candida pentru nicio funcţie în PNL până la lămurirea acestei chestiuni. „Atâta timp cât va exista pe rolul instanţelor de judecată un dosar în care am calitatea de inculpat, nu voi candida pentru nicio funcţie politică sau nepolitică. Nu este normal şi moral faţă de locuitorii acestui oraş, un partid politic istoric să-i pătez imaginea eu. Ţin foarte mult la aceste principii“, a mai spus Chirica.

Cât priveşte poziţia din filiala ieşeană a PNL Iaşi, „este la îndemâna colegilor mei să decidă dacă mai sunt sau nu preşedinte interimar la Organizaţia Municipală Iaşi“. Mihai Chirica este şi prim-vicepreşedinte al PNL Iaşi. Ultimele alegeri pentru condu­cerea filialei ieşene au avut loc în primăvara anului 2017.

Voci din conducerea PNL i-au cerut retragerea

„N-am discutat cu doamna Turcan, nu ştiu ce înseamnă «un pas în spate». Eu cred că, pentru mine, această decizie este un pas înainte în păstrarea principiilor în care cred“, a afirmat primarul.

Cu o zi înainte, Raluca Turcan, prim-vicepreşedintele PNL, declara la TVR că „ar trebui, la un moment dat, să facă un pas în spate din funcţiile publice, din demnităţile publice. (…) Instituţiile publice trebuie să fie etalon de integritate“

La Iaşi, Cosette Chichirău, deputat USR, a fost mai tranşantă şi a spus că se aşteaptă ca acesta să demisioneze. „Atâta vreme cât ocupă această funcţie, el afectează grav credibilitatea instituţiei. Pe bună dreptate, ieşenii se vor întreba câtă încredere să aibă într-un primar trimis în judecată pentru fapte comise în calitate de viceprimar“, a spus Cosette Chichirău. Ea a adăugat că USR PLUS „va asigura stabilitatea guvernării locale în aceste timpuri tulburi“.

Comentarii