Pe urmele Mikaelei Shiffrin

miercuri, 18 decembrie 2019, 02:43
1 MIN
 Pe urmele Mikaelei Shiffrin

Federica Brignone a câştigat slalomul uriaş de la Courchevel şi se află pe locul II în clasamentul general al Cupei Mondiale

Italianca Federica Brignone a confirmat debutul său foarte bun de sezon, câştigând marţi slalomul uriaş de la Courchevel (Franţa), a 11-a sa victorie în Cupa Mondială de schi alpin, în timp ce americanca Mikaela Shiffrin a avut o evoluţie slabă, ocupând doar locul 17, relatează AFP.Brignone, 30 de ani, a încheiat pe locul 2 în al doilea slalom uriaş al sezonului, la Killington (SUA), şi s-a clasat tot pe poziţia a 2-a în super-uriaşul de la Saint Moritz (Elveţia). Italianca a fost cronometrată marţi în 2:12.29, devansând-o cu numai patru sutimi pe norvegianca Mina Furst Holtmann, aflată în frunte după prima manşă. Pe locul trei, la 44 sutimi de învingătoare, a fost elveţianca Wendy Holdener. În afară de Shiffrin, marţi a dezamăgit şi franţuzoaica Tessa Worley, dublă campioană mondială a acestei specialităţi, care nu a izbutit mai mult decât un loc 11. În clasamentul Cupei Mondiale de slalom uriaş (după trei curse din opt), lider este Federica Brignone, 225 puncte, care le devansează pe Mina Furst Holtmann (Norvegia), 159 puncte, Marta Bassino (Italia), 158 puncte, Mikaela Shiffrin, 154 puncte, Tessa Worley, 129 puncte etc.În clasamentul general al Cupei Mondiale (după opt curse din 42), conduce Mikaela Shiffrin, cu 546 de puncte, urmată de Federica Brignone, 381 puncte, Viktoria Rebensburg (Germania), 311 puncte, Petra Vlhova (Slovacia), 288 puncte, Corinne Suter (Elveţia), 221 puncte etc.

Comentarii