Politehnica a rămas cu buza umflată şi după contestaţii. S-au dat banii

marți, 31 mai 2022, 23:08
4 MIN
 Politehnica a rămas cu buza  umflată şi după contestaţii. S-au dat banii

Steaua Magică, Prosperitatea şi Top Team vor primi bani de la judeţ, Poli – nu! Cum se vede sportul la CJ: “O zonă gri, cu foarte multe presiuni”

 

Consiliul Judeţean Iaşi a anunţat ieri finalizarea contestaţiilor legate de finanţarea entităţilor sportive judeţene. Singura contestaţie admisă a fost cea depusă de Steaua Magică, club de fotbal juniori, căruia i s-a mărit punctajul proiectului “Pokemon 2011” de la 43 la 65,42 puncte! Drept urmare, gruparea coordonată de antrenorul Huşanei Huşi, Florin Croitoru, va încasa 29 700 lei, devenind singura care va accesa fonduri din cei 100 000 lei puşi la dispoziţie la capitolul sport de masă.

Celelalte contestaţii, depuse de CS Politehnica, Asociaţia Judeţeană de Rugby, Sport a la Iaşi şi Atletic Best Sport Academy, au fost respinse.

Reamintim, după prima fază de evaluare a dosarelor fuseseră declarate admise la finanţare doar patru proiecte din cele 11 depuse la capitolul sport de performanţă: Prosperitatea (42 120 lei), Top Team Iaşi (70 455 lei), CS Miroslava (113 470,95 lei), CSM Politehnica (127 500 lei). Trăgând linie, CJ Iaşi va da sportului local suma de 383 245 lei. Adică circa 75 000 de euro din cei 100 000 de euro propuşi iniţial. Pentru comparaţie, reamintim, Consiliul Judeţean Ialomiţa, a alocat suma de 350 000 de lei pentru jumătate de sezon unei echipe de fotbal din play-out-ul Ligii a III-a, Recolta Gheorghe Doja. În total, ialomiţenii, care au un buget infim faţă de cel al Iaşului, au dat sportului în 2022 suma de 3 457 710 lei (circa 750 000 de euro), adică de nouă ori mai mult faţă de cel mai populat judeţ al ţării! Iar la Bistriţa, conform vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Marius Dangă, sunt alocate 4 milioane lei unui club sportiv al CJ.

Dangă: “Nu am avut pretenţia că vom rezolva problema”

După criticile aspre aduse de mai mulţi consilieri judeţeni şi de conducători de cluburi pe tema declaraţiilor şi strategiei capilor CJ Iaşi faţă de sport, Dangă s-a referit la acest subiect într-o conferinţă de presă organizată ieri. “E uşor să spunem că-s bani puţini pe care Consiliul Judeţean îi alocă pentru sport. Nu am avut pretenţia că vom rezolva problema sportului ieşean, care este una mult mai gravă. Orice sumă am aloca, comparând cu zero, creşterea e de un infinit de ori” a declarat vicepreşedintele CJ, care a precizat că instituţia pe care o conduce nu a mai fost implicată în finanţarea proiectelor pentru sport din 2013. Totuşi, de pildă, unul dintre solicitanţii de fonduri pentru acest an, căruia i s-a respins proiectul, Sport a la Iaşi, a spus că a primit bani de la CJ Iaşi în urmă cu circa trei ani, în perioada scursă nefăcând modificări de statut la asociaţia sa.

Dangă a mai precizat că “am găsit un executiv timorat în zona sportului. Ni s-a spus, din executiv, că e o zonă cu foarte multe presiuni, o zonă gri, în care regulile nu-s aceleaşi pentru toată lumea”.

Mâna dreaptă a preşedintelui CJ, Costel Alexe, a subliniat faptul că respingerea de la finanţare a cererilor unor cluburi cu sportivi cunoscuţi, ca Politehnica ori CSM, şi alocarea de bani unor grupări de care nu a auzit nimeni se datorează faptului că evaluările nu au ţinut cont de notorietate. Recunoscând că e iubitor de rugby, Dangă a mai spus că sportul cu balonul oval nu a primit finanţare pentru că nu a respectat regulile.

Directorul CS Politehnica, Vasile Manole, care a solicitat finanţare pentru echipele de rugby masculin, rugby feminin şi handbal masculin a reacţionat: “Ne pare rău că Consiliul Judeţean a considerat că echipele de rugby şi baschet nu merită să fie sprijinite”.

Menţionând că “am învăţat lecţia din această perioadă”, Marius Dangă, care a precizat că la dezbaterile pentru sport nu a primit nicio observaţie pe tema ghidului, a mai promis că lucrurile se vor îmbunătăţi de la an la an.

Asta cu toate că nu are în vedere înfiinţarea unui club sportiv al Consiliului Judeţean şi nici preluarea finanţării unui sport anume. Reamintim, voci din Primăria Iaşi, care dă circa trei milioane de euro sportului local, propusesera împărţirea finanţării ramurilor sportive între municipalitate şi judeţ.

Comentarii