Politica europeană: teme şi controverse (II)

În Spania, socialiştii au plătit preţul cerut de cele două formaţiuni separatiste catalane: au înaintat în Congresul Deputaţilor (camera inferioară) un proiect de lege prin care sunt amnistiate toate faptele asociate secesionismului, inclusiv implicarea în organizarea referendumului din 2017 – declarat ilegal de justiţia spaniolă. Proiectul de lege va avea un drum dificil, mai ales că Senatul este dominat de adversarii guvernului, dar este de aşteptat ca, până la urmă, să treacă de Parlament. Pentru separatiştii catalani, bunele intenţii etalate de liderul socialist Pedro Sánchez au fost suficiente, iar votul lor a permis încheierea crizei guvernamentale, săptămâna trecută.

Dar, aşa cum se observă din imaginile filmate la marile demonstraţii ale opoziţiei, tema suveranităţii şi cea a combaterii separatismului au insuflat spectrului de dreapta o energie pe care, dacă ar fi avut-o în momentul alegerilor legislative, ar fi obţinut o victorie convingătoare. Aşa, însă, Pedro Sánchez îşi continuă aventura la Palatul Moncloa, sperând într-o schimbare a cadrului politic general, în aşa fel încât atenţia publicului să se îndrepte din nou asupra politicilor publice. Dincolo de tema separatismului sau a calităţii precedentei guvernări socialiste, alegerile s-au desfăşurat într-un „moment politic” favorabil stângii. Vom vedea, în săptămânile şi lunile următoare, dacă amnistierea separatiştilor catalani va aduce schimbări de substanţă la acest capitol: în acest caz, noul guvern condus de socialişti va avea o existenţă zbuciumată şi, foarte posibil, scurtă.

Cea de-a doua confruntare electorală din această toamnă căreia i s-a atribuit o importanţă europeană este cea din Polonia. La 15 octombrie, alegătorii au situat pe primul loc tot partidul conservator Lege şi Dreptate (PiS), dominat de Jarosław Kaczyński, un personaj politic ce a preferat, în ultimii ani, poziţia mai retrasă de vicepremier. A făcut-o pentru că era conştient de reacţiile negative pe care le suscită la Bruxelles, dar mai ales pentru că „planul secund” îi oferea o mai mare libertate de mişcare în relaţia cu electoratul PiS. Acum, partidul său are dreptul la prima încercare de a forma guvernul, ex-premierul Mateusz Morawiecki urmând să vină în faţa camerei inferioare (Sejm-ul) cu o nouă echipă şi un nou program. În condiţiile în care oponenţii săi (o coaliţie multicoloră creată în jurul Platformei Civice şi condusă de liderul acesteia, Donald Tusk) au conturat deja o majoritate, încercarea PiS nu are şanse de succes.

Aceasta nu l-a împiedicat, totuşi, pe domnul Morawiecki să se lanseze într-o veritabilă cursă pentru sprijin, mizând pe voturi „marginale” din tabăra adversă. Metoda utilizată este una pe care PiS o stăpâneşte perfect: lansarea unor propuneri în domeniul politicilor sociale, capitol la care guvernul său a înregistrat – o recunoaşte aproape toată lumea – succese notabile. Dar, chiar presupunând că extrema dreaptă ar vota in corpore lista şi programul său (ceea ce nu este deloc clar), premierul desemnat tot ar mai avea nevoie să rupă nu mai puţin de 19 voturi din rândurile coaliţiei adverse, ceea ce este aproape imposibil. Tot ceea ce întreprinde, acum, fostul partid de guvernământ reprezintă o poziţionare la linia de start a viitoarei campanii, cea pentru alegerile europarlamentare din iunie 2024. În cazul unui scor bun, combinat cu un recul al coaliţiei lui Donald Tusk, conservatorii ar putea spera într-o fragmentare a taberei guvernamentale. Dar, tocmai pentru că PiS rămâne puternic, este greu de crezut că oponenţii săi ar putea face greşeala de a lăsa garda jos. Primul pas – împărţirea viitoarelor funcţii şi sfere de influenţă politică – a fost realizat cu brio, iar programul de guvernare este, din câte se pare, aproape gata. Rămâne de parcurs secvenţa constituţională a învestirii, care trebuie să înceapă cu respingerea în Sejm a listei lui Mateusz Moraviecki, şi ar trebui să se finalizeze la mijlocul lunii decembrie, prin învestirea cabinetului Donald Tusk.