Poveste cu bălăceală şi multă înghesuială

luni, 29 iulie 2019, 07:00
3 MIN

* De cum s-a încălzit din nou, în frumoasa şi reprezentativa localitate Consumatori oamenii s-au strâns în jurul bazinului inaugurat cu ani în urmă, într-o campanie electorală, când s-au mai făcut, tot din fonduri europene, teren de fotbal în pantă şi pistă de ski pentru care s-a trecut cu buldozerul prin câteva case, aparţinând din întâmplare adversarilor politici ai primarului. Pe lângă localnici s-au mai adunat şi compatrioţi din localităţile învecinate, aşteptând ca edilul să anunţe redeschiderea piscinei; cât a vorbit primarul, mult şi fără rost, pe tăpşanul din jur s-au strâns şi mai mulţi iubitori de scăldat… În fine, omul de la partid a terminat discursul cu cuvintele: "Deci, dragi alegători, v-am pus şi apă în bazin, că a plouat, e şi bere la halbă, ne-am gândit la voi, cum şi voi sigur vă veţi gândi la noi prin toamnă, când vor fi viitoarele alegeri!"; după ultima silabă, miile de oameni înfierbântaţi şi năduşiţi s-au aruncat cu toţii în bazin, în aceeaşi clipă, ca un singur om…

* Bazinul fusese proiectat pentru 50 de înotători, dar în el au sărit, simultan, 437 de amatori de bălăceală; apa dizlocuită de trupurile încinse ale scăldătorilor a ieşit ca din puşcă (din pistolul de apă, mai bine zis) şi a luat cu ea, ca o viitură, tribuna de la care vorbise primarul, primarul (care se ţinea de nişte baloane colorate, cu sigla partidului pe ele), fanfara (cu membrii săi ţinându-se de tobă, care plutea), tarabele cu mici şi bere, plus casele din câteva localităţi aflate în aval. Au apărut şi reporteri de la unele televiziuni, care s-au băgat până la brâu unde era apa mai mare să spună că "Bieţii oameni s-au pomenit fără agoniseala lor de-o viaţă". Etc.

* Cei care au sărit, simultan, în bazin, să se răcorească, au rămas acolo, înţepeniţi ca nişte pene din lemn bătute cu ciocanul. Atât de bine fixaţi sunt ei, încât cei mai mulţi nu ating cu picioarele fundul bazinului. Autorităţile au încercat să-i scoată prin tragere sau răsucire, prin ungere cu ulei, să alunece, sau prin alte metode, fără a izbuti. Se pare că singura soluţie e răbdarea: bătrânii spun că să se mai aştepte o săptămână, ca prizonierii din bazin să mai slăbească niţel şi să iasă mai uşor – asta, cu condiţia să nu-şi mai trimită copiii şi nevestele la bufet, să le aducă bere luată pe caiet, cu plata când se vor elibera.

Comentarii