Povestea medicului român voluntar în zona de război din Irak

joi, 17 iunie 2021, 20:57
2 MIN
 Povestea medicului român voluntar în zona de război din Irak

Andrei Abrudan are 27 de ani și este medic chirurg rezident la Cluj Napoca. Ce fac tinerii de vârsta lui în timpul liber? Probabil merg prin cluburi, cafenele, petrec timp cu prietenii sau și-l dedică hobby-urilor și pasiunilor. Andrei ce a făcut în timpul liber? A plecat voluntar în Irak într-o tabără de refugiați ai războiului ISIS. Și-a plătit singur biletul de avion și a plecat acolo, fără să conștientizeze realmente pericolul la care se expune. A trăit în niște condiții destul de grele, cu panică și teama în suflet, că nu se mai întoarce. A văzut cu ochii lui ce înseamnă războiul, cât prețuiește viața și a realizat că a-i ajuta pe alții este probabil una dintre menirile lui.

Câteva luni mai târziu a plecat ca medic voluntar în Nepal, iar anul viitor se pregătește să meargă într-o tabără de refugiați sudanezi din Uganda.

Sub ce stele se nasc oamenii ca el e greu de spus. E ușor însă să realizăm că noi ceilalți facem lucruri mult prea mărunte, iar asta ar trebui să ne dea de gândit. Am stat de vorbă cu Andrei Abrudan la telefon, într-o seară, târziu, după ce el și-a terminat treaba la spital.

Nu am simțit când a trecut timpul deoarece povestea lui mi se părea pe de-o parte extrem de dură și plină de detalii de neimaginat, cum ar fi explozia unei bombe care a ucis o mulțime de copii în câteva clipe, iar pe de altă parte simțeam că tot mai vreau să-i pun întrebări, să aflu tot mai multe lucruri. Am vorbit mult, recunosc, dar merită să aflați și voi ce stă în spatele determinării unui tânăr ca Andrei, dar și prin ce a trecut până să ajungă să ne povestească asta.              

Îți aduci aminte, când erai mic ce spuneai că vrei să te faci când o să fii mare?

Eu știam de mic că o să fiu doctor. Știam 100%.

Cum așa?

Tatăl meu este medic veterinar și de mic mergeam cu el la tot felul de cazuri, lucra la sat și toată lumea îl chema. Îmi plăcea foarte mult. Tatăl mamei mele a fost tehnician veterinar și mergea să taie colții la purcei, așa se face când sunt mici, și mă lua cu el și mă lăsa și pe mine să fac asta. De atunci practicam medicina.

Te-ai gândit vreodată să pleci din țară, să lucrezi la un spital (nu cum ai făcut-o în Irak) din Occident?

Da, am și făcut-o. Am plecat în timpul facultății, aproximativ în fiecare vară am fost în SUA unde am o parte din familie. Am aplicat la spitale de acolo și mi-am făcut practicile de vară pe urgențe, pe medicină de familie, pe cardiologie, pe chirurgie.

Textul integral, pe life.ro

Comentarii