Preşedintele îngrijorării noastre

Restrâng aria comparaţiei la ultimii 32 de ani, deşi nu exclud că prăbuşirea să fie cea mai vizibilă din întreaga noastră istorie. Se sparie gândul că în vremuri atât de tulburi interesele naţiunii sunt servite de o cohortă de politicieni demnă de oprobriul public. Peste această cloacă maximă tronează chiar cel care prin manevre politicianiste iresponsabile, dacă nu de-a dreptul criminale, preşedintele se joacă cu destinul ţării. Cel de-al patrulea preşedinte al noii republici se dovedeşte cu fiecare gest nu doar cel mai necalificat din întreaga galerie, dar şi cel mai gumos şi mai imatur. Iată faptele care îndreptăţesc sentinţa de mai sus. Preşedintele KWJ e îngrijorat mai întâi pentru starea naţiunii şi a statului român. De la înălţimea lui de parvenit mediocru şi fudul, KWJ a ajuns la concluzia că statul român a eşuat în mai toate materiile. Atunci când o catastrofă are loc în Sănătate, spre exemplu, el debitează solemn că aşa nu se mai poate. Te aştepţi să urmeze ceva – vreo idee, vreun cuget mobilizator -, însă trebuie să te recunoşti învins: preşedintele nu are nicio idee şi nicio soluţie. El doar constată răul apăsând ritos cuvintele. Nu urmează nimic, întrucât mintea lui sărmana atât poate produce: o schiţă de refomă, începutul unui fior emoţional. Atât îl duce mintea pe primul om din statul român, ales cu repetiţie în speranţa că nu poate fi chiar într atât de mediocru şi de neavenit. Îl privesc siderat şi am un sentiment de revoltă: individul acesta chiar poate fi atât de meschin încât să ne trateze cu un dispreţ suveran, minţind fără să clipească, tocmai el, reprezentantul unei minorităţi etnice care are reputeţia onestităţii?

KWJ va deţine multă vreme de acum înainte locul de frunte în ierarhia scamatorilor nostri politici. L-am crezut atunci când s-a plâns că nu are „guvernul lui”. Apoi l-a avut, pentru a-l folosi în scopuri strict personale. A transformat PNL în jucăria propriilor interese, a înlăturat USR de la guvernare, a elaborat planul toxic al colaborării PNL-PSD, pentru ca în final să se declare mulţumit. Acesta este guvernul pohtei lui, pentru care s-a bătut şi garantează! A făcut-o cinic, pas cu pas, pentru a promova nu doar soluţia stagnării României, dar şi a întoarcerii în timp. Întrucât ce aşteptări poţi avea de la cele două partide fruntaşe în corupţie şi în incompetenţă? Se mai poate face vorbire despre reforma statului, fără de care orice progres este practic imposibil? Aceasta este adevărata faţă a preşedintelui unei ţări pe care a minţit-o sistematic şi pe care avem motive temeinice să-l bănuim că o dispreţuieşte. Şi nu o face pentru că e neamţ, ca să fiu bine înţeles, ci pentru că e profund şi iremediabil ticălos şi mediocru. El e autorul celei mai mari înşelătorii politice din istoria noastră recentă. La toate acestea se mai adaugă încă o certitudine: incapacitatea intelectuală şi morală de a analiza corect realităţile româneşti, de a emite idei şi de a identifica soluţii. Comparaţi-l cu oricare dintre predecesorii lui şi vă veţi convinge că nu greşesc.

Preşedintele e îngrijorat de starea educaţiei. Ai aşteptări fireşti ca o persoană provenind din sistem să nimerească măcar aici. Când am citit însăilarea de vorbe fără noime din ceea ce pompos se numeşte proiectul România Educată, m-am cutremurat. Nivelul analizei lui e premodern, plasându-se undeva înainte de ideile pedagogice ale lui Comenius. Am fost şocat să constat că personajul e nici mai mult, nici mai puţin decât o formă fără fond. Să nu ai habar despre un domeniu în care ai profesat un sfert de secol este proba peremptorie a halucinantului lui gol lăuntric.

Am crezut însă că le-am văzut pe toate în materie de KWJ. Mă recunosc naiv: preşedintele mai are încă resurse nebănuite de mediocritate şi cinism. Va rămâne cert în analele prostiei politice discursul politic rostit zilele trecute despre starea României în aceste vremuri de cumpănă şi cauzele eşecului politico-economic al guvernului lui. Nimeni nu şi-a mai apărat vreodată un guvern atât de mediocru aşa cum a făcut-o KWJ. A răspuns ziariştilor ca un tonomat defect că guvernul e bun, că e cea mai bună soluţie politică în aceste împrejurări, că e doldora de competenţi, iar noi am face bine să nu-l mai criticăm, întrucât s-ar prăpădi ţărişoara. M-am uitat cu atenţie la chipul lui placid: nu i se clintea niciun muşchi, nu avea nicio dilemă, nu-l încurca niciun fior intelectual ori moral! Repeta stupid şi mecanic: vinovatul e Putin! El e vinovatul de serviciu pentru eşecurile guvernului de ageamii, pentru inflaţie, pentru sărăcie şi pentru prostia lui. Am crezut că trăiesc un vis ciudat. Nu, era chiar măscăriciul de serviciu al unui regim care se pretinde european. Iar el tocmai ce a primit premiul Carol cel Mare pentru presupusa lui politică europeană. Putin trebuie să fi zâmbit ironic văzând la ce nivel de degradare a ajuns şeful statului român. Şi cum să nu-i înflorească vise de dominaţie peste o ţară care se exprimă prin vocea unei nulităţi patente?

Vor trece vremuri şi vor veni vremuri peste ţara aceasta, preşedinţii se vor schimba, politicienii vor continua să se certe, România va spori ori va scăpăta, dar în istoria cinismului şi a stupidităţii politice va continua să troneze mugetul preşedintelui KWJ: nu căutaţi sămânţa răului la guvern, nici la mine, ci la Putin!

Din clipa aceasta ipochimenul din fruntea statului nu mai e preşedintele meu. Definitiv şi cu orice preţ. Pentru mine şi milioane de români el nu e mai mult decât întruparea mediocrităţii parvenite şi a prostiei solemne. Individul nu mai poate adăuga nimic bun României, întrucât şi-a atins limitele competenţei. Nivelul intelectual şi moral de astupare a funcţiei publice în România s-a blocat definitv la stadiul de îngrijorare calpă. Omul ăsta îmi dă senzaţia că are scoarţa celebrală ca o coală de hârtie lucioasă. Orice cuget şi orice idee sunt condamnate să se prelingă pe suprafaţa plană ca o ploaie repede de vară. După el suntem îndreptăţiţi să începem analiza viitorului candidat la funcţia supremă cu un test IQ. Mărturisesc faptul că nu mi-a fost uşor să-l asociez sensului corect al adagiului: de unde nu-i, nici Dumenzeu nu cere! Mea culpa!

Mihai Dorin este istoric şi publicist