De Business

Punem punctul pe știi

Preţ mediu record pe piaţa de energie electrică. Se scumpesc facturile?

Preţul de 650 lei/MWh este un maxim al ultimilor doi ani.

joi, 17 ianuarie 2019, 02:50
1 MIN
 Preţ mediu record pe piaţa de energie electrică. Se scumpesc facturile?

Pe piaţa angro de energie, electricitatea se tranzacţiona miercuri la preţuri cuprinse între 271 de lei/MWh şi 650 de lei/MWh, preţuri de peste 600 de lei/MWh fiind consemnate pentru tot intervalul 7:00 – 20:00, de unde un preţ mediu record de peste 507 lei/MWh. Preţuri mari apar şi pentru un inteval orar cu consum redus de electricitate, cum este cel dintre 11.00 – 15.00, aceasta fiind o situaţie neobişnuită, preţuri mari apărând de regulă doar pentru perioadele cu consum ridicat. 

Preţul de 650 lei/MWh este, şi acesta, un maxim al ultimilor doi ani. În ansamblul pieţei, Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) are o relevanţă scăzută, în condiţiile în care este destinată cumpărăturilor de energie de ultim moment, pentru a compensa eventualele avarii din sistem sau pentru furnizorii care nu au cumpărat din timp energie, în baza unor contracte ferme. În plus, ponderea energiei – ca produs – în totalul preţului final de pe facturi este de doar o treime, restul fiind reprezentat de TVA, taxe de cogenerare şi de transport, astfel că influenţa scumpirilor punctuale de pe OPCOM este cu atât mai puţin semnificativă. La ora scrierii ştirii, în coşul de producţie al energiei predomina energia eoliană, care asigura 25,69%, urmat de hidrocarburi cu 20,95%, cărbunele cu 18,29%, energia nuclearp cu 16,64% şi energia hidro cu 14,44%. În total, la ora 14.45, centralele româneşti produceau 8.156 MW iar consumul era de 8.626 MW, cu un import de 469 MW.

 

 

Comentarii