Primăria Capitalei a plătit integral Gala APTR, unde a fost premiată o emisiune a lui Adrian Ursu, sponsorizată tot de Primărie

miercuri, 12 decembrie 2018, 23:25
2 MIN
 Primăria Capitalei a plătit integral Gala APTR, unde a fost premiată o emisiune a lui Adrian Ursu, sponsorizată tot de Primărie

Primăria Capitalei şi-a premiat în cadrul Galei Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România o emisiune sponsorizată de ea însăşi, programul ”365 de eroi ai României”, realizat de Adrian Ursu la Antena 3. Scandal a iscat şi premierea lui Ionuţ Cristache, despre care Libertatea a scris că ar încasa 25.000 de lei pe lună de la TVR, pentru emisiunea ”România 9”. Emisiunea ”România, te iubesc”, de pe Pro TV, care a fost anunţată, înaintea Galei, că a câştigat unul dintre premii, a refuzat, scrie paginademedia.

Primăria Capitalei a premiat, prin ARCUB, 15 producţii de televiziune, cu premii în valoare de 1.500 de lei, în cadrul Galei Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România. Toate costurile galei APTR au fost suportate de Primăria Capitalei, prin ARCUB. Sunt incluse aici: juriul, premianţii, închirierea sălii, artistul plastic care a realizat trofeul şi onorariul prezentatoarei – Monica Davidescu. Sumele nu au fost încă achitate.

1.500 de lei va primi fiecare dintre câştigătorii galei. Printre aceştia: Ionuţ Cristache, Adelin Petrişor, Adrian Ursu şi Cristian Zgabercea (producătorul general al TVR). Sumele vor fi virate direct către câştigători de către sponsor – Arcub. O emisiune sponsorizată de Primăria Capitalei a fost premiată la Gala sponsorizată de Primăria Capitalei: programul 365 de eroi ai României, realizat de Adrian Ursu la Antena 3. Organizatorii spun că nu este nicio legătură între premiu şi sponsorizare. ARCUB este sponsor tradiţional al Galei APTR, spune Lucia Hossu-Longin

Ionuţ Cristache a fost premiat pentru emisiunea România 9. “Premiem programul, nu contractul. Noi nu vedem vreo apartenenţă la Cristache”, justifică organizatorul. Un premiu care a trezit reacţii în sală. Emisiunea România, te iubesc, de pe Pro TV, a fost anunţată, înaintea Galei, că a câştigat unul dintre premii. L-a refuzat. Pro TV a luat însă un premiu, pentru Las Fierbinţi, ridicat de regizorul serialului, Dragoş Buliga (de la compania Frame Film.

A fost prima dată în istoria APTR când premiile au fost date în urma unor nominalizări. Până acum, se făcea pe baza înscrierilor. De aceea Pro TV a ajuns pe listă (postul a decis să se retragă acum mulţi ani de la premiile APTR). România TV nu a avut nicio nominalizare. Nici măcar nu a fost luată în calcul. “Pentru că e un post cu probleme grave” (Lucia Hossu-Longin). Antena 3 a luat câteva premii.

 

 

 

Comentarii