Prinţul fugar Al României, Paul, contestă decizia de condamnare

marți, 15 iunie 2021, 11:36
1 MIN
 Prinţul fugar Al României, Paul, contestă decizia de condamnare

O contestaţie în anulare depusă de către avocaţii lui Paul Philippe Al României împotriva deciziei de condamnare din Dosarul „Ferma Băneasa” se judecă, miercuri, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Este vorba despre o cale extraordinară de atac prin care Paul Philippe o poate exercita pentru a scăpa de condamnarea de 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.

Prinţul Paul a fugit din ţară înainte ca instanţa supremă să pronunţe decizia definitivă în Dosarul „Ferma Băneasa”, pe data de 17 decembrie 2020. El a fost dat în urmărire de Poliţia Română din data de 18 decembrie 2020 şi de atunci este de negăsit.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat, atunci, decizia finală în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri. Completul de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost format din magistraţii Florentina Dragomir (preşedinte), Ioana Ilie şi Ionuţ Matei.

Astfel, omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la şapte ani de închisoare, israelienii Benjamin Steinmetz şi Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prinţul Paul – trei ani şi patru luni cu executare. De asemenea, avocatul lui Remus Truică, Robert Roşu, cel care s-a ocupat de partea juridică a retrocedării ilegale, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare.

Aflați amănunte de pe adevarul.ro.

Comentarii