Programul Zilelor revistei „Convorbiri literare”

marți, 13 iulie 2021, 01:50
2 MIN
 Programul Zilelor revistei „Convorbiri literare”

Cea de-a XXV-a ediţie a Zilelor revistei "Convorbiri literare", care se va desfăşura în perioada 15-16 iulie, propune iubitorilor de literatură o serie de manifestări culturale, simpozioane, lansări de carte, dar şi momente muzicale. De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi înmânate şase de titluri de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi scriitorilor Ştefan Afloroaei, Ioana Diaconescu, Ioan Holban, Mircea Radu Iacoban, Eugen Munteanu şi Elvira Sorohan.

Manifestările vor debuta joi, pe 15 iulie, de la ora 17.00, la Casa cu Absidă, cu simpozionul "Convorbiri literare – 155 &Un sfert de veac din actuala serie". În cadrul aceleiaşi întâlniri vor avea loc şi lansări de carte, "Corpus de texte ilustrative"; I.E. Torouţiu, "Ani de ucenicie"; Marius Chelaru, "Ion Pillat şi poemul într-un vers". A doua zi, pe 16 iulie, de la ora 10.00, la Casa cu Absidă, va avea loc Colocviul "Zilele revistei – douăzeci şi cinci de ediţii" şi lansarea "Antologiei" şi a "Medalionului Convorbiri 25". În aceeaşi zi, de la ora 18.00, în sala Vasile Pogor a Primăriei Municipiului Iaşi, va avea loc evenimentul "Muzica revistei Convorbiri literare", care propune piese pentru voce şi pian de Alexandru Flechtenmacher în interpretarea artiştilor Consuela Radu-Ţaga şi Laura Turtă-Timofte.

În cadrul evenimentului din sala Vasile Pogor va avea loc şi înmanarea titlului de Cetăţean de Onorare celor şase scriitori amintiţi, vor fi acordate diplome şi medalii aniversare, la 25 de ani din actuala serie şi 25 de ediţii ale Zilelor revistei. De asemenea, vor fi acordate Premiile Anuale ale revistei „Convorbiri literare”, Premiul Naţional "Iacob Negruzzi" pentru reviste literare şi Premiul Naţional "Titu Maiorescu" pentru critică.

Manifestările sunt organizate în acest an de către Asociaţia Revista Convorbiri Literare, Primăria Municipiului Iaşi, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi şi Institutul Cultural Român. 

 

 

Comentarii