Punct final în restaurarea Mănăstirii Golia: ansamblul s-a întors în proprietatea Mitropoliei

Complexul fusese cedat scriptic Consiliului Judeţean în 2005 ca să poată fi refăcut cu fonduri europene.

marți, 21 decembrie 2021, 02:50
3 MIN
 Punct final în restaurarea Mănăstirii Golia: ansamblul s-a întors în proprietatea Mitropoliei

Odată finalizat proiectul „Reabilitare şi dezvoltare turistică a Ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia Iaşi”, inclusiv termenul de garanţie de 5 ani de la încheierea lucrărilor de restaurare, conducerea Consiliului Judeţean a restituit complexul monahal către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. De asemenea, zonele conexe au fost predate Primăriei Municipiului Iaşi. 

Cele două instituţii ale administraţiei locale s-au aliat cu mai bine de 15 ani în urmă, lider de proiect fiind CJ, ca să obţină sprijinul financiar al Uniunii Europene, la acea vreme prin Programul PHARE 2004-2006, Coeziune Economică şi socială – Proiecte Mari de Infrastructură Regională. Trecerea mănăstirii în proprietatea CJ a fost o măsură necesară pentru derularea proiectului.

Cu fondurile PHARE, fonduri guvernamentale şi de la bugetul local s-au făcut într-o primă etapă consolidarea şi reabilitarea bisericii, a turnului, a zidului, a celor patru turnuri de colţ şi a Casei memoriale Ion Creangă. S-a intervenit şi la calea de rulare a tramvaiului, pentru a reduce vibraţiile.

Ulterior, prin Programul Operaţional Regional, au fost întreprinse lucrări de conservare şi restaurare a picturii interioare, a fost amplasat iluminatul arhitectural şi decorativ, au fost refăcute şi amenajate căile de acces către obiectiv. Valoarea totală a lucrărilor efectuate prin acest proiect depăşeşte 47 de milioane de lei.

„Nădăjduim ca, pentru anii care vin, Mănăstirea Golia să rămână ceea ce a fost, ceea ce este, loc de rugăciune pentru obştea acestei mănăstiri, loc de pace sufletească pentru credincioşii care păşesc în această incintă pentru rugăciune sau pentru un moment de reculegere şi să fie şi un loc de odihnă întru cele de aici, odihna pe care ţi-o dă frumuseţea unui loc. Că eşti credincios, că eşti turist, că eşti om obişnuit nu poţi, după ce ai venit de la gară, de la aeroport sau de pe bulevard, să nu observi că ai intrat parcă într-o altă lume”, a spus IPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la ceremonia organizată ieri în turnul mănăstirii.

Preşedintele Costel Alexe a salutat momentul istoric şi i-a sugerat IPS Teofan ca, „peste 10 sau 20 de ani, într-un alt edificiu cultural al judeţului nostru, veţi face aducere aminte de primarul Mihai Chirica, de directorul Vasile Asandei sau de Costel Alexe că au reuşit şi ei ca, la un moment dat, în 2021, 2022, 2023, să se aşeze împreună cu colegii consilieri judeţeni şi executivul să dea strălucire unui alt edificiu bisericesc”. Şeful CJ a încheiat cu urarea „Sărbători fericite!”, adăugând apoi, mai ferm, „Crăciun fericit!, pentru că văd că în ultima perioadă nu prea avem voie să pronunţăm – aşa ne spun europenii – «Crăciun fericit», dar, pentru că suntem acasă, vreau să facem acest lucru cu toată inima”.

„A fost o încercare riscantă, pentru că Mitropolia Moldovei şi Bucovinei se expropria prin propria decizie de Mănăstirea Golia. A fost primul meu proiect de amploare făcut în calitate de director tehnic al Primăriei”, s-a menţionat primarul Iaşului în rând cu cei care au iniţiat şi contribuit, începând cu fostul preşedinte al CJ Lucian Flaişer cu predecesorul său la Palatul Roznovanu, Gheorghe Nichita, cu fostul stareţ al mănăstirii, părintele Vitalie.

Prezent la ceremonia de ieri, directorul ADR Nord-Est, Vasile Asandei, a spus că exerciţiile financiare viitoare ale UE nu vor mai oferi şanse precum cea pe care a avut-o Mănăstirea Golia. El a adăugat însă că în 2021-2027 „vor putea fi finanţate lucrări la monumente de patrimoniu din spaţiul urban”.

Comentarii