Revoluția de la Iași: puțini au fost, mulți au rămas. Ultimii au apărut zilele trecute

Revoluţia din decembrie 1989 a fost una singură, dar sunt nu mai puţin de 65 de asociaţii şi organizaţii înscrise la Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist în perioada 1945-1989. Dintre acestea, două sunt la Iaşi: Asociaţia 14 Decembrie 1989 şi Asociaţia 22 Decembrie 1989. Secretariatul de Stat menţionat face referire pe propria pagină de internet la 20 de acte normative, inclusiv pentru revolta din Valea Jiului din 1977 şi pentru cea de la Braşov din 1987, care stabilesc drepturile revoluţionarilor. Pe de altă parte, sunt 86 de decrete prezidenţiale care atribuie sau retrag aceste titluri. Cei mai noi revoluţionari şi-au câştigat recunoaşterea în instanţă. Două decrete, pentru câte trei persoane, au fost date luna trecută. În schimb, de la începutul anului, 32 de revoluţionari şi-au pierdut privilegiile, retrase tot prin decrete semnate la Palatul Cotroceni.

Cei care au plătit şi cei care sunt plătiţi

La Iaşi, sunt câteva sute de re­voluţionari, pitiţi în spatele celor 6 arestaţi şi torturaţi de Securitate între 14 şi 22 decembrie şi în umbra celor 16 sau 19 martiri ieşeni care nu au mai apucat să vadă pentru ce au murit. Sunt două plăci comemorative cu aceste nume în faţa fostului Comitet Judeţean al Partidului Comunist Român. Pentru cine nu ştie, clădirea, rămasă neschimbată până azi cu excepţia tencuielii căzute, adăposteşte administraţia judeţului şi reprezentanţa locală a guvernului, adică Prefectura.

Ultima şarjă consistentă de re­voluţionari a venit în 2016: 1.667, dintre care 44 sunt ieşeni. Legea îi împarte în mai multe categorii pe cei care au contribuit în a doua jumătate a lunii decembrie ’89 la căderea regimului comunist: cei care şi-au pierdut viaţa şi luptătorii pentru victoria revoluţiei. În această ultimă categorie intră cei răniţi, cei reţinuţi de forţele de ordine al regimului până pe 22 decembrie, cei cu rol determinant şi cei remarcaţi prin fapte deosebite. În 2010 erau, la nivel naţional, peste 16.000 de luptători remarcaţi, mai mult de 100 dintre aceştia fiind ieşeni.

„Am fost 21 (în Piaţa Unirii, pe 14 Decembrie, n.r.), am mai rămas 10“, a descris Cassian Maria Spiridon, unul dintre cei reţinuţi de securitatea ieşeană, cea mai mică asociaţie de revoluţionari din ţară.

Cei rămaşi se adună în fiecare an, pe 14 Decembrie, în Piaţa Unirii, lângă una dintre coloanele pe care e montată o placă comemorativă. Ceilalţi se adună astăzi, la fel ca în fiecare zi de 22 Decembrie, la crucea din marmură şi la troiţa din lemn amplasate în faţa bisericii Sf. Nicolae Domnesc.

Legea recunoştinţei

O lege a recunoştinţei (341/2004) stabileşte drepturile revoluţionarilor. Atât părinţii, cât şi urmaşii celor care au murit, dar şi cei care au scăpat teferi din evenimentele din decembrie ’89, primesc indemnizaţii lunare însemnând salariul mediu brut înmulţit cu un coeficient de 1,10. Urmaşii, 0,50 după împlinirea vârstei de 26 de ani. Mutilaţii şi invalizii sunt recompensaţi cu 1,25 până la de două ori salariul mediu brut lunar. Pe lângă indemnizaţii, se mai acordă printre altele prioritate în asigurarea unei locuinţe sociale, chirie minimă, subvenţionarea a 50 la sută din dobânda oricărui credit sub 20.000 de euro, transport public gratuit, tratament medical şi medicaţie gratuite, scutiri de taxe şi impozite, cumpărarea sau închirierea cu prioritate, fără licitaţie, a unui spaţiu comercial sau de prestări servicii, pensionarea cu 5 ani înaintea vârstei standard.

„La Iaşi nu a fost revoluţie“

În lege există şi categoria participanţilor la revoluţie, un titlu onorific la care însă nu se înghesuie nimeni să-l obţină. Un astfel de document simplu, de recunoştinţă şi fără privilegii, este agreat de unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai vechi disidenţi ieşeni, Liviu Antonesei.

„Dacă s-ar fi acordat un titlu fără niciun fel de avantaje de precursor al revoluţiei, îl acceptam. În ceea ce priveşte re­voluţia ca atare, am câteva motive ferme să refuz. Primul: la Iaşi nu a fost revoluţie – nu au fost bătăi, nu au fost lupte, nu a fost nimic. În al doilea rând, nu cred că cineva care participă la un astfel de eveniment o face ca să primească un titlu şi avantajele colaterale, pământ, spaţii comerciale ş.a.m.d. Aşa, revoluţia devine nesfârşită, deşi au trecut mai bine de 30 de ani“, ne-a spus Liviu Antonesei.