Rezilienţa

Apoi am aflat că, de fapt, acest plan este o creaţie europeană, nefiind un produs de sorginte mioritică, aşa cum am crezut iniţial. Astfel, Uniunea Europeană a decis, în 2020, să înfiinţeze NextGenerationEU, „un instrument temporar de redresare în valoare de 750 de miliarde euro, menit să contribuie la repararea daunelor economice şi sociale imediate provocate de pandemia de coronavirus”. Mecanismul de redresare şi rezilienţă (The Recovery and Resilience Facility) este elementul central al NextGenerationEU, cu împrumuturi şi granturi în valoare de 672,5 miliarde EUR disponibile pentru sprijinirea reformelor şi a investiţiilor întreprinse de ţările UE. România poate beneficia de aproximativ 30,5 miliarde de euro, compuse din 13,8 miliarde de euro sub formă de granturi şi 16,7 miliarde de euro sub formă de împrumuturi, care trebuie puse în aplicare până în 2026. Deci, toate aceste măsuri au fost luate ca urmare a şocului la care a fost supusă societatea europeană în urma apariţiei pademiei produsă de virusul SARS-Cov-2.

Cuvântul care a produs nedumerire a fost, bineînţeles, „rezilienţă”. Nu ştiu care au fost mai nedumeriţi: cei care ştiau ce înseamnă rezilienţa de la cursurile de rezistenţa materialelor, sau cei care nu auziseră niciodată de aşa ceva? Oricum, primii au fost surprinşi de utilizarea unui astfel de termen tehnic într-un context economico-social. Nu că ar fi prima oară când se întâmpla chestia asta, dar rezilienţa este o proprietate fizico-mecanică de care ştiu destul de puţini, fiind destul de rar invocată în context tehnic. Au mai fost situaţii când au fost utilizaţi diverşi termeni tehnici în treburile politice. De exemplu, la alegeri tot auzim că mandatele se distribuie după algoritm. Cuvântul sugerează faptul că e vorba de nişte calcule, dar, la rigoare, algoritm – care vine de la matematicianul persan Muhammad ibn Musa al-Khwarizmin (780-850 d.C.) – înseamnă o succesiune de operaţii necesare în rezolvarea unei probleme oarecare. Ceea ce este important este faptul că alocarea mandatelor nu se face subiectiv, întâmplător, ci în baza unei metode de calcul.

Rezilienţa este o caracteristică fizico-mecanică a materialelor care exprimă capacitatea acestora de a rezista la şocuri. După definiţie, este o mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin şoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat pentru ruperea la încovoiere, prin şoc, a unei epruvete şi valoarea iniţială a ariei secţiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă (cred că este clar pentru toată lumea, da?). Cu alte cuvinte, se determină energia necesară pentru a rupe o probă paralelipipedică de material, numită epruvetă. Standardele prevăd mai multe tipuri de încercări, efectuate asupra unor epruvete care au practicată o crestătură în U sau în V pe partea opusă aplicării solicitării prin şoc. Cel care a studiat pentru prima oară rezilienţa a fost un american, S. B. Russell, care, în 1896, introduce termenul de energie reziduală de rupere. Cercetările sale vor fi continuate de un francez, Georges Charpy, care, în 1901, propune o metodă standardizată de determinare a rezilienţei, testele făcându-se cu un ciocan sub formă de pendul, numit ciocan Charpy. În mod ciudat, poate ca o revanşă asupra soartei cam nedrepte cu Russel, care a rămas în semianonimat, ciocanul Charpy este cunoscut după pronunţia în engleză şi nu în franceză.

În urma testelor, materialele se împart în două categorii: fragile şi tenace. Aşa cum sunt şi oamenii! În mod evident, a urmat extinderea termenului şi la alte ştiinţe în afara celor tehnice. Astfel, în psihologie se vorbeşte de rezilienţă ca fiind capacitatea fiinţelor umane de a se adapta într-o manieră pozitivă la situaţii nefavorabile. Se mai vorbeşte de rezilienţa emoţională, adică… învaţă cum să devii adaptabil şi să-ţi atingi potenţialul maxim, sau de rezilienţa parentală care ar trebui să ştim, măcar cei care avem copii, cam ce-ar trebui să însemne. Mai există rezilienţa economică, ce se referă la capacitatea economiei de a-şi reveni, ori de a se adapta, în urma efectelor adverse la care a fost supusă, apoi rezilienţă organizaţională, instituţională, socială (abilitatea unui grup sau comunităţi de a face faţă tensiunilor interne şi externe, generate ca urmare a schimbărilor de ordin social, economic, politic sau ale mediului), rezilienţa afacerii, rezilienţa urbană şi cine ştie de câte neamuri mai este această, nu-i aşa?, proprietate fizico-mecanică a materialelor, atât de folosită în atâtea domenii, ceea ce nu este tocmai rău, deoarece utilizarea în diverse contexte nu îi alterează sensul profund. Oricum, mă aştept să auzim de echipe de fotbal mai reziliente în repriza a II-a decât în prima, sau de fotbalişti rezilienţi, iar despre boxeri rezilienţi, ce să mai vorbim?

Cert este faptul că termenul rezilienţă este mult mai prezent în spaţiul public prin intermediul ştiinţelor politice, umaniste sau sociale, decât prin ingineria mecanică, motiv pentru care nu putem să ne reprimăm o urmă de regret din acest motiv, aşa cum îmi spunea zilele trecute un cunoscut profesor de rezistenţa materialelor: Măi Niculae, ne-au luat politicienii termenul!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video