Declaraţie de presă

România a început anul cu unul dintre cele mai riscante experimente fiscal-bugetare

joi, 04 ianuarie 2018, 07:00
1 MIN
 România a început anul cu unul dintre cele mai riscante experimente fiscal-bugetare

De la 1 ianuarie 2018 au intrat în vigoare majoritatea prevederilor cuprinse în „Revoluţia fiscală“. Curând sărbătorile de iarnă vor fi uitate, iar locul lor va fi luat de o realitate în care utopia fiscal-bugetară a fost făcută, cu cele mai josnice intenții, de către coaliţia PSD-ALDE.

Chiar dacă reprezentanții coaliției declară că nu au făcut niciun studiu de impact, trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat și alte astfel de măsuri nu vor rămâne fără urmări. Guvernul a dat ordonanțe de urgență pe bandă rulantă înainte de sărbători, în ideea de a mai remedia măcar o parte dintre efectele cu potențial exploziv din pachetul legislativ din domeniul fiscalității adoptat anterior. Tăvălugul a fost însă pornit, iar multe dintre efectele colaterale sunt imposibil de anticipat.

Abia la finalul lunii ianuarie vom vedea cu adevărat magnitudinea dezastrului. Mediul economic s-a obișnuit, în 2017, cu multă gălăgie dinspre Palatul Victoria. Multe dintre măsurile discutate au fost „uitate“, iar pentru companii a devenit o misiune imposibilă să facă distincția între ce se propune şi ce se aplică. Doar că, de data aceasta, cel mai riscant experiment făcut în ultimii ani în economia românească a început să producă efecte!

Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Deputat PNL

Comentarii