S-a încurcat şi Halep

luni, 09 iulie 2018, 01:43
6 MIN
 S-a încurcat şi Halep

Seria surprizelor de la Wimbledon a continuat cu eliminarea liderului mondial. Simona a făcut un meci slab în faţa unei jucătoare atipice şi îndârjite. Mai avem românce în probele de dublu

 

 

 

Sâmbătă, o mare dezamăgire ne-a fost adusă de Simona Halep, cea care împreună cu jucătoarea cehă Karolina Pliskova rămăseseră singurele trei sportive dintre primele zece favorite care nu au părăsit turneul de la Wimbledon. Cu o evoluţie mult sub nivelul cu care ne obişnuise în ultima vreme, Simona a fost învinsă cu 6-3, 4-6, 5-7 de către taiwaneza Hsieh Su Wei, într-o manieră care ne-a amintit de finala pierdută anul trecut la Roland Garros în faţa Jelenei Ostapenko. Simona Halep a condus cu 5-2 în decisiv şi a avut o minge de meci la 5-4 pe serviciul adversarei. Ea a făcut un meci cenuşiu pe Terenul 1 de la Wimbledon dar putea trece în faza următoare, fără un foarte mare efort, dacă ar fi concretizat avantajele avute. Halep a evoluat oscilant, a început fără agresivitate şi fără iniţiativă, intrând într-un joc de uzură ce a costat-o calificarea. Serviciul ei a fost slab, iar loviturile în lung de linie nu au nimerit terenul advers şi s-a văzut învinsă fără aceste arme importante ce nu au funcţionat.

Hsieh a arătat  un joc tehnic, greu de contracarat dacă are precizie. Ea dă cu două mâini atât reverul, cât şi lovitura de dreapta, loveşte rapid, cu putere, mascând foarte bine direcţia în care va trimite mingea. Lovitura scurtă şi venirile la fileu sunt alte puncte forte din jocul ei. La început, Halep a jucat cu precauţie, fără prea multă agresivitate. A preferat mingile mai înalte şi mai lungi, celor puternice, nu a căutat să lovească decisiv, aşteptâng greşeala rivalei. Iar Hsieh a făcut şi spectacolul, puţin cât a fost în meciul de sâmbătă, cu scurtele şi venirile la fileu, dar şi punctele Simonei. Halep nu a riscat, trăind din cadourile adversarei, iar când a făcut-o, a greşit şi ea mult.

În primele cinci game-uri, niciuna dintre cele două jucătoare nu şi-a fructificat serviciul. Halep a servit rău, însă ea a fost prima care a rupt seria break/rebreak, la 3-2. La 2-4, Hsieh şi-a fructificat şi ea serviciul, apoi Halep, înţelegând că e riscant să tot aştepte erorile din partea cealaltă a fileului, a început să evolueze mai apropae de cum a făcut-o în ultima perioadă, cu responsabilitate şi cu agresivitate. Au urmat două game-uri câştigate de ea şi setul, cu 6-3, după 41 de minute. Simona nu a continuat jocul bun din finalul primul set la începutul celui de-al doilea, în timp ce sportiva din Taiwan şi-a diminuat numărul greşelilor neforţate. Jocul ei a crescut constant, în timp ce evoluţia Simonei Halep a continuat să oscileze. Astfel, Hsieh a obţinut break-ul la 1-1 şi s-a desprins apoi la 3-1. Halep a revenit totuşi şi a trecut ea la conducere, cu 4-3, dar fără să joace convingător. Taiwaneza a avut spintul final şi a luat setul, cu 6-4, după un break la 4-4 şi după o oră şi 18 minute de la start. Setul decisiv a fost dramatic, epuizant, cu schimburi de mingi şi jocuri lungi. Halep a reuşit break-ul în game-ul al doilea, conducând cu 2-0, Hsieh a răspuns cu rebreak, urmat imediat de un joc câştigat de liderul WTA pe serviciul advers. Halep a condus cu 5-2, apoi a servit pentru meci la 5-3, dar Hsieh a făcut break. Românca a avut minge de meci în ghemul următor, pe serviciul lui Hsieh, dar taiwaneza a anulat-o şi, încărcată cu încredere şi răbdare, a dus la capăt o serie de cinci jocuri  câştigate la rând, punând capăt meciului, cu 7-5, după două ore şi 20 de minute de joc, nu înainte de a salva trei mingi de break (între care un 15-40), la scorul de 6-5.

După eliminarea Simonei Halep, România mai există în turneele senioarelor de la Wimbledon prin echipele de dublu. Astfel, perechea Irina Begu/Mihaela Buzărnescu a eliminat, sâmbătă, echipa Ana Bogdan/Kaitlyn Christian (România/SUA), scor  6-2, 6-2, într-o oră şi trei minute. În runda următoare, cele două românce vor juca împotriva perechii Andreja Klepac/Maria José Martinez (Slovenia/Spania), cap de serie numărul 4. Klepac şi Martinez le-au avut ca adversare în primul tur pe Irina Bara şi Alizé Cornet, scor 7-5, 6-7, 6-3.Mihaela s-a calificat în turul II şi la dublu mixt, împreună cu partenerul ei, polonezul Marcin Matkowski. Cei doi au învins perechea Alicja Rosolska/Divij Sharan (Polonia/India), scor 6-3, 7-5, într-o oră şi opt minute. În turul II, Mihaela şi Marcin, vor întâlni cuplul Heather Watson/Henri Kontinen (Marea Britanie/Finlanda), cap de serie numărul 16. În turul secund la dublu mixt se mai află o româncă, Raluca Olaru. Ea şi francezul Fabrice Martibn au obţinut calificarea vineri. Ei vor juca în faza următoare cu perechea Chang Hao Ching / Nikola Mektic (Taiwan/ Croaţia).

Conform tradiţiei, în duminica dintre cele două săptămâni ale turneului nu se dispută meciuri la Wimbledon. Astăzi, turneul se reia, iar printre participanţi se vor număra şi româncele  Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Monica Niculescu şi Raluca Olaru, la dublu feminin şi mixt. (MEDIAFAX)

 

Tabloul cu rezultate

Eliminarea Simonei Halep de către Hsieh Su Wei nu a fost singura surpriză de sâmbătă înregistrată la Wimbledon. Trebuie menţionate eliminările australiencei Ashleigh Barty şi a estonei Anett Kontaveit în turul III. În turneul masculin, cel mai neaşteptat rezultat a fost înfrângerea germanului Alexander Zverev (3 ATP) în faţa letonului Ernests Gulbis (138 ATP)

Simplu feminin, turul III: Daria Kasatkina (Rusia) – Ashleigh Barty (Australia) 7-5, 6-3; Alison van Uytvanck (Belgia) – Anett Kontaveit (Estonia); Hsieh Su Wei (Taiwan) – Simona Halep (România) 3-6, 6-4, 7-5; Jelena Ostapenko (Letonia) – Valeria Diatcenko (Rusia) 6-0, 6-4; Belinda Bencic (Elveţia) – Carla Suarez (Spania) 6-1, 7-6; Dominika Cibulkova (Slovacia) – Elise Mertens (Belgia) 6-2, 6-2; Aliaksandra Sasnovici (Belarus) – Daria Gavrilova (Australia) 6-3,6-1; Angelique Kerber (Germania) – Naomi Osaka (Japonia) 6-2, 6-4. Programul optimilor: Hsieh Su Wei – Dominika Cibulkova; Jelena Ostapenko – Aliaksandra Sasnovici; Alison van Uytvanck – Daria Kasatkina; Angelique Kerber – Belinda Bencic; Karolina Pliskova (Cehia) – Kiki Bertens(Olanda); Julia Goerges (Germania) – Donna Vekic (Croaţia); Serena Williams (SUA) – Evghenia Rodina (Rusia); Camila Giorgi (Italia) – Ekaterina Makarova (Rusia).

 

Simplu masculin, turul III: Juan Martin del Potro (Argentina) – Benoît Paire (Franţa) 6-4, 7-6, 6-3; Gilles Simon (Franţa) – Matthew Ebden (Marea Britanie) 6-1, 6-7, 6-3, 7-6; Milos Raonic (Canada) – Dennis Novak (Austria) 7-6, 4-6, 7-5, 6-2; Rafael Nadal (Spania) – Alex de Minaur (SUA) 6-1, 6-2, 6-4; Jan Vesely (Cehia) – Fabio Fognini (Italia) 7-6, 3-6, 6-3, 6-2; Ernests Gulbis (Letonia) – Alexander Zverev (Germania) 7-6, 4-6, 5-7, 6-3, 6-0; Karen Hacianov (Rusia) – Frances Tiafoe (SUA) 4-6, 4-6, 7-6, 6-2, 6-1; Novak Djokovic (Serbia) – Kyle Edmund (Marea Britanie) 4-6, 6-3, 6-2, 6-1; Kei Nishikori (Japonia) – Nick Kyrgios (Australia) 6-1, 7-6, 6-4. Programul optimilor: Roger Federer (Elveţia) – Adrian Mannarino (Franţa); Gaël Monfils (Franţa) – Kevin Anderson (Africa de Sud); Mackenzie McDonald (SUA) – Milos Raonic (Canada); John Isner (SUA) – Stephanos Tsitsipas (Grecia); Karen Hacianov (Novak Djokovic); Kei Nishikori – Ernests Gulbis; Juan Martin del Potro – Gilles Simon; Jiri Vesely – Rafael Nadal.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii