Şantiere mari vor bulversa traficul tot anul în trei mari cartiere din Iaşi. O licitaţie de 57 milioane de lei

miercuri, 15 martie 2023, 02:50
2 MIN
 Şantiere mari vor bulversa traficul tot anul în trei mari cartiere din Iaşi. O licitaţie de 57 milioane de lei

Primăria Iaşi a semnat contractul pentru noi lucrări la reţeaua de termoficare în mai multe zone din oraş. Unicul ofertant la licitaţie a fost Conest, iar suma de atribuire a fost de aproape 57 milioane lei, fără TVA. Constructorul ieşean conduce o asociere de firme din care mai fac parte IPCT Instalaţii, Instal Construct, Hidroterm şi Arthenis. Fondurile sunt asigurate de Comisia Europeană, iar proiectul face parte din programul de modernizare a reţelelor de termoficare, program demarat acum mai bine de 10 ani de către Primărie. Cele două componente principale presupun refacerea a circa 14 km de conducte termice primare (zonele unde vor fi executate cele mai multe lucrări sunt Păcurari, Canta şi Metalurgie) şi a circuitului de termoficare din incinta CET I (Tudor Vladimirescu), respectiv circa 1,8 km de conducte.

În caietul de sarcini aferent licitaţiei se arăta că lucrările de reabilitare vor fi realizate prin utilizarea de tehnologii noi, care să determine o creştere a eficienţei energetice, în vederea „livrării agentului termic la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi la consumatori şi cu un impact minim asupra mediului, prin reducerea cantităţii de poluanţi”. Contractul este unul de proiectare şi execuţie, astfel că şantierele din zonele enumerate nu vor putea fi deschide decât în cursul verii. Conest a executat lucrări similare pentru Primărie şi în cursul anilor trecuţi.

Unul dintre cele mai mari contracte de reabilitare a reţelelor, finanţat tot cu fonduri UE, a avut o valoare de circa 47 milioane lei, iar lucrările au vizat zone precum Zona Industrială, Podu Roş, Cantemir, Bularga, Păcurari, zona Pasaj „Octav Băncilă” sau Tudor Vladimirescu. În prezent, sistemul de termoficare este gestionat în continuare de municipalitate, prin intermediul Termo-Service, dar instituţia are în intenţia organizarea unei noi licitaţii de concesionare a serviciului. În caietul de sarcini aferent licitaţiei se arăta că lucrările de reabilitare vor fi realizate prin utilizarea de tehnologii noi, care să determine o creştere a eficienţei energetice, în vederea „livrării agentului termic la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi la consumatori şi cu un impact minim asupra mediului, prin reducerea cantităţii de poluanţi”. Contractul este unul de proiectare şi execuţie, astfel că şantierele din zonele enumerate nu vor putea fi deschide decât în cursul verii. Conest a executat lucrări similare pentru Primărie şi în cursul anilor trecuţi.

Unul dintre cele mai mari contracte de reabilitare a reţelelor, finanţat tot cu fonduri UE, a avut o valoare de circa 47 milioane lei, iar lucrările au vizat zone precum Zona Industrială, Podu Roş, Cantemir, Bularga, Păcurari, zona Pasaj „Octav Băncilă” sau Tudor Vladimirescu. În prezent, sistemul de termoficare este gestionat în continuare de municipalitate, prin intermediul Termo-Service, dar instituţia are în intenţia organizarea unei noi licitaţii de concesionare a serviciului. 

Comentarii