Şedinţă de vară a Consiliului Local: 28 de proiecte de hotărâre

luni, 22 iulie 2019, 01:50
2 MIN
 Şedinţă de vară a Consiliului Local: 28 de proiecte de hotărâre

Două milioane de lei este suma solicitată de Asociaţia Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iaşi – Centrul de Copii şi Juniori – Academia Politehnica Iaşi pentru proiectul Centrul de Copii şi Juniori – Academia Politehnica Iaşi ce urmează să se desfăşoare în perioada august-noiembrie 2019.

Proiectul de hotărâre supus dezbaterii consilierilor locali la reuniunea ordinară de vineri este iniţiat de primarul municipiului. În cele 96 de pagini se menţionează că obiectivul principal este asigurarea unei pepiniere de jucători care să furnizeze anual 4-5 jucători echipei de seniori, dar lipseşte orice referire despre o eventuală finanţare privată a acestui centru.

Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, cel aflat pe Dealul Galata, va fi reabilitat dacă aleşii locali vor fi de acord în aceeaşi şedinţă cu alocarea a trei milioane de lei în acest sens. Referatul de specialitate menţionează că „monumentul construit între anii 1928-1930 se află într-o stare avansată de degradare”. Mai mult de jumătate din sumă vine de la bugetul de stat.

Cu un million de lei vor fi amenajate cinci staţii de autobuz şi trecerile de pietoni situate pe porţiunea de drum dintre Rond Păcurari şi Antibiotice. Menţionăm că o bună parte din acest tronson de drum reprezintă graniţa administrativă dintre municipiul Iaşi şi comuna Valea Lupului. De altfel, comuna va amenaja, la rândul ei, patru staţii de autobuz.

O suprafaţă de aproape 2500 mp din zona bulevardului Rosetti va fi amenajată cu 13 foişoare, 15 grătare pentru picnic şi 24 de bănci printr-un parteneriat cu un producător de bere, dacă, bineînţeles, consilierii locali vor fi de acord.

Secţiunea imobiliarelor este deschisă de proiectul prin care platforma betonată Piaţa Naţiunii (5279 mp) va fi casată şi terenul scos la licitaţie în vederea concesionării lui pentru construirea unei parcări subterane etajate.

Comentarii