Sepsi a aruncat bomba

luni, 12 august 2019, 01:43
3 MIN
 Sepsi a aruncat bomba

 

După patru remize, echipa din Sfântu Gheorghe a câştigat la Craiova sub comanda secundului Robert Ilyes. Etapa a cincea a fost dominată, în general de gazde

 

*Academica Clinceni – Chindia Târgovişte 3-1 (2-1). Vojtus (’19), Barbu (’24), Buziuc (’63) / Burlacu (’3). În ciuda locurilor ocupate de cele două echipe în clasament, a fost un meci de toată frumuseţea, cu două goluri de efect: cel prin care ex-craioveanul&ieşeanul Burlacu a deschis scorul pentru oaspeţi şi cel marcat de Barbu de la Clinceni.

*Gaz Metan Mediaş – Astra Giurgiu 1-0 (0-0). Buş (’56). În lipsa principalului Edi Iordănescu (absent de o vreme din motive medicale) „găzarii” trimit, pe rând pe bancă, ceilalţi membri ai staff-ului tehnic. Strategia pare că le merge: sâmbătă a fost rândul preparatorui fizic Ionuţ Stănescu, dar Gaz Metan tot a câştigat. Ce-i drept a fost o victorie chinuită, economică, dar tot victorie se cheamă. Dan Alexa, antrenorul giurgiuvenilor, a avut trei necazuri la final: ratările proprii, un (pretins) penalty neacordat la Valentin Gheorghe şi accidentarea lui Alibec.

* CFR Cluj – FC Hermannstadt 3-0 (1-0). Păun (’14), Costache (’84), Omrani (’88 – penalty). O victorie în stil Dan Petrescu, cu un gol marcat timpuriu şi conturată pe final. Bineînţeles, cei mai mulţi titulari pentru Celtic au fost menajaţi. Ca o noutate, inclusiv portarul Arlauskis, înlocuit cu Vâtcă.

* Universitatea Craiova – Sepsi Sfântu Gheorghe 0-1 (0-0). Karanovic (’81). După patru remize, formaţia covăsneană reuşeşte prima victorie din campionat, tocmai când antrenorul Csaba Laszlo a fost suspendat şi tocmai la Craiova. Golul victoriei a avut trei artizani: fostul ieşean Dylan Flores, care a reuşit să-l lanseze pe autorul golului, fundaşul „oltean” Acka, el gafănd nepermis şi Karanovic însuşi care l-a depăşit pe portarul Pigliacelli, cu o execuţie. Oaspeţii ar fi putut înscrie încă din prima repriză, dacă Safranko (debutant slovac) ar fi primit un penalty la un fault al aceluiaşi Acka. Pe banca oaspeţilor a stat fostul jucător rapidist Robert Ilyes, originar din Secuime.

Aseară, s-a mai disputat partida FCSB – FC Voluntari. Ultimul joc al etapei se dispută astăzi, de la ora 21:00, la Ovidiu, între FC Viitorul şi FC Botoşani.

Etapa viitoare (16-19 august): FC Hermannstadt – Academica Clinceni, Chindia Târgovişte – Dinamo (vineri), Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CFR Cluj (sâmbătă), FC Botoşani – Universitatea Craiova, FCSB – Politehnica Iaşi (duminică), FC Voluntari – Gaz Metan Mediaş, Astra Giurgiu – FC Viitorul (luni).

Poli încheie etapa pe locul podium

Aflată pe primul loc după prima zi a etapei a V-a, Politehnica Iaşi a „coborât” pe locul II după victoria CFR, dar va încheia sigur etapa pe locul III, din cauza înfrângerii Universităţii Craiova în meciul cu Sepsi. Aceasta indiferent de rezultatul ultimei partide de la Ovidiu. Dacă Viitorul câştigâ sau remizează, echipa lui Hagi va urca pe poziţiasecundă. În caz contrar, vicelider va deveni FC Botoşani

Comentarii