Sfârşitul iluziilor. De la marea trădare, la mica tocmeală

Pentru prima versiune stă mărturie istoria politică recentă. Clasa politică s-a structurat abrupt, fără principii şi fără idealuri, ca o haită prădalnică. Cine a încercat recursul la valorile autentice ale istoriei şi ale democraţiei a fost spulberat. Au rezistat doar cei fără legături cu trecutul, lipsiţi de patriotism şi idealism. Aşa au supravieţuit liberalii, din cauza păcatelor lor, a compromisurilor şi a trădărilor. Iar ceea ce fac astăzi nu este o noutate, ci o confirmare. Dacă privim înapoi fără mânie, ei fac ceea ce au făcut demult. Iar concluzia e simplă: când vezi în politică doar o sursă de înavuţire, calea compromisului e naturală, iar rezultatul predictibil. Ei au procedat aşa de când se ştiu. Numai noi am fost naivi, creditându-i pentru presupusul lui pedigri istoric. Iar naivitatea se plăteşte.

Deci ce pierde şi ce câştigă România? O ţară întârziată precum România are stringentă nevoie de rigoare şi fermitate pentru a depăşi starea de maras politic şi moral. E clar că tocmeala pe funcţii şi resurse nu ne poate izbăvi şi nu ne conduce spre soluţii curajoase. Or liberalii şi pesediştii au ales exact această cale, sigur pierzătoare. Ei vor accentua bizareriile lumii româneşti şi vor perpetua percepţia unei ţări incapabile să se organizeze, care-şi ratează oportunităţile şi perpetuează viciile balcanice. Cu acest tip de conduită politică nu ne europenizăm, ci ne balcanizăm.

După zeci de ani de eşecuri şi ezitări în politica reformelor majore, de care se face vinovată exclusiv clasa politică, a devenit tot mai clară ideea stringenţei schimbării filosofiei politice a statului român. Astăzi este clar că aşa-zisa stângă pesedistă, populistă în mesaj şi rapace în conţinut, nu poate genera schimbarea în bine.

Soluţia unei alianţe de centru-dreapta cu PNL+USR+Iohannis, vândută electoratului la ultimele alegeri, părea să fie singura capabilă a ne conduce la depăşirea impasului. Tot ea ar fi putut destructura reţelele toxice de interese ale PSD din administraţie. Blocajul administraţiei locale este atât de grav încât ţine ţara captivă. Deloc întâmplător se vorbeşte despre presiunea baronilor locali asupra liderilor de la Centru, dar şi despre complicităţile dintre ei. Aşa se explică de ce după 13 ani de la intrarea în UE, România continuă să rămână o ţară ineficientă în gestionarea tuturor sectoarelor: educaţie, justiţie, sănătate, administraţie, democraţie. Risipim resurse uriaşe pentru a obţine rezultate incerte. Nu există ţară din Est care să fi evoluat mai sinuos decât România, din momentul integrării europene. Menţinerea Mecanismului de Control şi Verificare (faimosul MCV) şi neadmiterea în spaţiul Schengen sunt eşecuri pe care clasa politică nu e capabilă să şi le asume. Nici părăsirea ţării de peste 4 milioane de români.

PNL este marele trădător al speranţelor românilor, întrucât el a primit un premiu de încurajare pentru a bloca ascensiunea PSD. Începând din ianuarie 2017, milioane de români au ieşit în stradă pentru  a salva statul de la tentative de capturare a sa de către PSDragnea. Nici un alt popor din Est nu este mai ferm în direcţia europeana decât românii. Probă că ştie istorie şi percepe europenitatea ca pe un dat esenţial şi nu accidental. Deci poporul ştie ce vrea. Dar el nu e o jucărie în mâinile unor saltimbanci care se cred politicieni. Dacă a avut curajul să iasă în stradă şi să-şi caute dreptatea, poporul acesta nu e fatalist, cum cred filosofii de maidan. Dar atâtea trădări din partea celor investiţi să îi gestioneze interesele nu puteau rămâne fără urmări.

Logodna dintre PSD şi PNL are loc în cel mai nepotrivit moment, după numai un an de guvernare alături de USR, an în care putea să aibă loc punerea în acord a celor două partide. PSD era în declin evident, iar un program de reforme absolut necesare ar fi putut să-l ţină departe de putere atât cât era necesar. Preşedintele Iohannis avea în fine guvernul lui şi putea să intre în istorie ca un reformator. Dar a ales să rămână exact ceea ce este, adică un mediocru arogant şi un politician meschin. Iar între a face reforme curajoase împreună cu un partid determinat în acest sens – am numit USR – şi a-şi conserva clientela politică, PNL a ales soluţia abandonului. S-a întors la PSD, aşa cum o mai făcuse odată. Atunci i s-a iertat, dar de această dată îi va fi fatal. De aceea, PNL merită să dispară, pentru a ne lecui de iluzia că este altceva decât PSD. De ce mai e nevoie de acest partid, dacă el se întoarce în braţele PSD, exact atunci când trebuia să demonstreze că are curaj? PNL nu a făcut un gest bizar, trădând speranţele celor care l-au votat, ci unul natural, adică în conformitate cu natura lui mediocră şi oportunistă. PNL este, pentru foarte mulţi români, cea mai mare dezamăgire din ultimii ani. Dar sigur nu ar trebui să fie, dacă răspundem cinstit la o întrebare: de ce e nevoie de un partid-anexă, tutoriat de un PSD care a fost reinventat chiar de liberali? Dispariţia PNL este, de aceea, necesară şi utilă, limpezind calea cristalizării unui partid reformator de centru-dreapta. Posibil ca acesta să fie USR, dar ştiu că mai are mult de lucru. Momentan România a pierdut prin această alianţă toxică, dar pe durată lungă va câştiga. Însă pentru început, orice român care mai vrea binele acestei ţări va trebui să se împace cu ideea că PNL şi PSD sunt aceeaşi mizerie.

Mihai Dorin este istoric şi publicist