Simona a luat crema la Cina Campionilor

joi, 06 iunie 2019, 01:43
4 MIN
 Simona a luat crema la Cina Campionilor

 

Ea a fost desemnată campioana mondială a anului 2018, alături de Novak Djokovic.Din cauza ploii de ieri, meciul Simonei cu Amanda Anisimova va avea loc astăzi de la 13:00

Simona Halep a participat, marţi seară, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia jucătoarea română a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat turneul de Grand Slam de la Roland Garros. “Este o mare omoare să fiu aici, în această seară, este foarte emoţionant. Am amintiri frumoase de anul trecut, am ridicat trofeul, primul meu trofeu de Grand Slam, aşa că sunt foarte fericită că am revenit şi joc în sferturile de finală aici. E devreme să mă gândesc la al doilea titlu, sunt concentrată pe turul următor şi apoi vom vedea. Câştigarea trofeului de la Roland Garros a fost importantă pentru că pierdusem trei finale anterior şi doream să câştig ceva mare, un Grand Slam. Acum sunt fericită, sunt relaxată, mă bucur mai mult de timpul petrecut pe teren şi în afara lui”, a declarat Halep.

Simona Halep, locul I WTA, şi sârbul Novak Djokovici, locul I ATP, au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis. Djokovic primeşte pentru a şase oară în carieră acest titlu din partea ITF, în timp ce pentru Simona Halep este o premieră. Deşi jucătoarea română a fost numărul 1 mondial şi la finalul anului 2017, campioana mondială, în viziunea forului internaţional, a fost spaniola Garbiñe Muguruza. ITF acordă aceste titluri pe baza un sistem care ţine cont de rezultatele de-a lungul anului, dar în care o pondere specială o au turneele de Grand Slam şi cele două competiţii pe echipe, Cupa Davis şi Cupa Federaţiei. Laureaţii îşi primesc distincţiile la Cina Campionilor Mondiali, eveniment organziat de obicei la Paris, în timpul turneului de la Roland Garros.

 

Pauză forţată la Roland Garros

Turneul de Grand Slam  parizian a avut pauză ieri, deoarece a plouat aproape tot timpul în capitala Franţei, uneori torenţial . Ieri, de la ora 15:00 (ora României) trebuiau să se dispute ultimele sferturi de finală feminine (Simona Halep – Amanda Anisimova şi Ashleigh Barty – Johanna Konta) şi masculine (Novak Djokovic – Alexander Zverev şi Dominic Thiem – Karen Hacianov). S-au mai reprogramat multe partide de dublu, precum şi de juniori, printre care şi meciul din optimile de finală între americanul Brandon Nakashima şi al nostru Filip Jianu, care s-a întrerupt la scorul de 5-5 în primul set, după ce americanul de origine niponă a condus cu 4-1 şi 5-2.

Simona şi Amanda au fost prezente la ora stabilită la terenul “Philippe Chatrier” pentru a aştepta o posibilă încetare a ploii, dar după aproape şase ore de tensiune, organizatorii francezi, consultând şi prognozele meteorologice, au decis amânarea tuturor jocurilor programate. Cea oarecum dezavantajată de o eventuală disputare a meciului ieri a fost Simona, care n-a reuşit să facă vreun antrenament spre deosebire de jucătoarea americană de origine rusă. În rest, primele semifinale sunt stabilite şi la masculin şi la feminin. În ultimul meci al fetelor disputat marţi, Marketa Vondrousova (Cehia, 38 WTA) a învins-o după două seturi aprige, care au cumulat două ore de joc, pe croata Petra Martic (31), scor 7-6, 7-6. Deşi a avut dificultăţi în primul set, când a fost condusă cu 3-6 de Martic, Vondrousova a întors rezultatul şi a trimis partida în tie-break, după ce a salvat trei mingi de set ale adversarei sale. În tie-break, reprezentanta Cehiei s-a impus fără emoţii, lăsându-i un singur punct croatei. Vondrousova a început perfect setul secund, câştigând cu uşurinţă primele trei game-uri. Martic a mai redus din diferenţă, însă cehoaica s-a impus, scor 7-5. Astfel, Vondrousova îşi continuă parcursul excepţional la Roland Garros. La doar 19 ani, Marketa a ajuns în semifinale fără a avea vreun set pierdut şi a atins cel mai bun rezultat din carieră. Marketa va juca în semifinale cu britanica Johanna Konta (26 WTA).

Programul zilei de astăzi (dacă ploaia se cuminţeşte): Simona Halep – Amanda Anisimova, Madison Keys – Ashleigh Barty (ora 13:00), Novak Djokovic – Alexander Zverev, Dominic Thiem –Karen Hacianov (după 14:30).

 

Comentarii