Caută 
1 MIN
Video
Dacă, în unele oraşe din ţară, vechile telefoane publice fixe au dispărut complet, la Iaşi, ele se încăpăţânează să reziste. Artiştii de ocazie le-au integrat în peisajul urban.
România a intrat în Uniunea Europeană cu peste 35 de mii de telefoane stradale, dintre care 13 mii încă aveau şi cabine. Tot atunci, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii renunţa la organizarea de licitaţii pentru instalarea de telefoane publice cu plată, din cauza dezinteresului companiilor de telefonie.
Cinci ani mai târziu, în 2012, în toată ţara mai funcţionau, teoretic, 15 mii de telefoane publice. Montate în vremea când compania naţională de telefonie fixă era pe val, aceste telefoane au fost scoase din uz cu aproape trei ani în urmă.
La unele au mai pâlpâit ecranele câteva luni, până să se închidă cu totul. Ajunsă între timp în proprietatea nemţilor de la Telekom, compania a motivat renunţarea la reţeaua stradală prin rata tot mai scăzută de utilizare a cabinelor telefonice, pe fondul creşterii accelerate a cererii de comunicaţii mobile.
În Bucureşti, toate aceste aparate au fost demontate. În Iaşi, ele rezistă şi azi intemperiilor, dar şi agresiunilor venite probabil din partea aceloraşi indivizi care vandalizează mobilierul stradal, staţiile pentru mijloacele de transport şi alte dotări urbane.
Pe de altă parte, cartele telefonice şi aparate perfect funcţionale- unele chiar noi-nouţe -se găsesc pe site-urile de vânzări de ocazie.
