Vot al consilierilor judeţeni după un telefon dat în direct premierului Ludovic Orban

Spitalul mobil Leţcani va avea 500 de angajaţi şi probleme cu Curtea de Conturi

marți, 01 septembrie 2020, 01:50
3 MIN
 Spitalul mobil Leţcani va avea 500 de angajaţi şi probleme cu Curtea de Conturi

Consilierii judeţeni au aprobat ieri ultimele decizii legate de punerea în funcţiune a complexului. Alte câteva proiecte de modernizare a unor drumuri judeţene au prins contur, respectiv finanţare.

Două şedinţe de îndată au marcat ziua de ieri la Consiliul Judeţean. Prima dintre ele nu s-a ţinut din cauză că nu s-a putut reuni numărul minim de aleşi, 19. În sală au fost prezenţi doar 16. Cu o excepţie, toţi consilierii judeţeni liberali şi PMP au lipsit.

Asta l-a făcut pe preşedintele Maricel Popa să-i sune pe premierul Ludovic Orban şi pe ministrul Sănătăţii, care însă nu au răspuns. La a doua şedinţă, care s-a desfăşurat online, şeful CJ a menţionat că primul ministru a sunat înapoi, lăsând să se înţeleagă că în acest fel s-a putut ţine şedinţa.

Liberalii i-au reproşat însă că nu le-a fost prezentat raportul integral al Curţii de Conturi după verificarea procedurii de achiziţie a spitalului mobil şi că, pe de altă parte, la o şedinţă de îndată era de aşteptat ca nu toţi aleşii să poată veni.

Cea mai mare parte a ordinii de zi a fost ocupată cu proiecte de hotărâre care au căzut la vot în ultima şedinţă ordinară, din 13 august. Propunerile au fost împărţite în două categorii: modernizarea unor drumuri şi punerea în funcţiune a spitalului mobil în subordinea Spitalului de Boli Infecţioase, precum şi corectarea numelui complexului medical pentru a putea fi decontat din fondurile europene aflate la dispoziţia Guvernului pentru asemenea cheltuieli.

Dacă proiectele legate de spitalul amplasat la TransAgropolis au trecut fără probleme, cele privitoare la modernizarea unor sectoare de drum judeţean au stârnit mai multe discuţii aprinse, fiecare tabără acuzând-o pe cealaltă de interese electorale. A fost totuşi aprobată înfiinţarea centurii uşoare de ocolire a Iaşului, deşi liberalii au atras atenţia că proiectul există deja în Strategia de dezvoltare a judeţului.

Este vorba de o centură de 73 km care va înconjura municipiul pe traseul Vânători-Leţcani-Voineşti-Budeşti-Ciurea-Bârnova-Tomeşti-Holboca.

În favoarea proiectului a pledat şefa Direcţiei de Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ, Marieta Afilipoaiei, care a subliniat că ieri a fost ultima zi de aplicare pentru fonduri europene şi că sunt şanse maxime de obţinere a fondurilor europene pentru întregul cost de realizare a acestei centuri, respectiv 45 de milioane de euro.

Alocarea a 20 de milioane de lei din bugetul local al judeţului pentru obiectivul de investiţie „Modernizare drum judeţean DJ 249 D: intersecţie DJ 249E – Moreni – Prisăcani – Măcăreşti – Grozeşti – intersecţie DJ 244F” pe o lungime de aproape 29 km a stârnit nemulţumirea aleşilor din opoziţie prezenţi.

Liderul grupului liberal, Romeo Vatră, a insistat şi obţinut diminuarea sumei la 10 milioane, ceilalţi 10 milioane de lei fiind alocaţi unui alt proiect de la care au fost luate fondurile pentru achiziţia spitalului mobil, respectiv modernizarea unor segmente pe traseul Româneşti-Podu Iloaiei-Popeşti-Mădârjac.

În ceea ce priveşte complexul medical amplasat în curtea Parcului agroindustrial de la Leţcani, acesta a fost rebotezat din „Spital mobil Covid-19 Regiunea Nord-Est România” în „Spital Mobil/Modular din containere de logistică medicală (250 paturi) pentru diagnostic şi tratament pentru combaterea răspândirii Covid-19 la nivelul Regiunii Nord-Est”, în vederea depunerii aplicaţiei pentru fonduri europene.

Un alt proiect de hotărâre legat de complexul medical, adoptat ieri de consilierii judeţeni, stabileşte şi dimensiunea organigramei: 478 de posturi pentru cele 250 de paturi.

Comentarii