Sună clopoțelul acuși. Azi se deschide cel mai mare târg de rechizite şcolare din Moldova

miercuri, 21 august 2019, 01:57
2 MIN
 Sună clopoțelul acuși. Azi se deschide cel mai mare târg de rechizite şcolare din Moldova

Dacă veţi cumpăra şi un ghiozdan, aveţi o reducere importantă la tot coşul de cumpărături. În paralel, vor avea loc şi numeroase activităţi dedicate copiilor

Astăzi începe cea de-a VI-a ediţie a Târgului pentru Şcoală Excelsior, ieşenii având ocazia să achiziţioneze peste 50.000 de oferte de articole pentru şcoală, rechizite, manuale, ghiozdane, cărţi şi papetărie. Târgul va putea fi vizitat până pe 15 septembrie, în intervalul orar 10-22, în zona Atrium de la Palas Mall. „Excelsior prezintă o selecţie cu bun gust de rechizite, cele mai dorite instrumente de scris, diverse materiale pentru colorat şi desenat, produse speciale pentru activităţile artistice, genţi şi ghiozdane, materiale didactice pentru lucru acasă şi în laboratoarele şcolare, hărţi şi globuri pământeşti, mii de jocuri şi jucării, manuale şi caiete şcolare, atlase, culegeri şi teste pentru examenele finale, dicţionare, cărţi cu lecturi esenţiale din bibliografia şcolară, lucrări de metodică şi psihopedagogie şcolară, enciclopedii uluitoare şi sute de cărţi de cultură generală, toate lucrurile frumoase şi folositoare începutului de an şcolar şi universitar“, menţionează reprezentanţii Sedcom Libris, organizatorii acestui târg. 
 
Pe lângă ofertele pregătite de fiecare participant la târg, Excelsior oferă şi o reducere de 10% la întreg coşul de cumpără­turi, indiferent de valoarea acestuia, dacă în conţinutul acestuia este inclus şi un ghiozdan. De asemenea, în cadrul târgului vor avea loc şi activităţi dedicate copiilor cu vârste între 3 şi 18 ani. Astfel, cei prezenţi la Palas Mall vor putea viziona piese de teatru, spectacole artistice, vor putea participa la ateliere, cursuri, jocuri, lecturi din cărţile copi­lăriei, concursuri de cultură generală, dar şi la diverse activităţi culturale, educative şi distractive, lansări de cărţi pentru copii, prezentări de produse de papetărie sau cursuri şi meditaţii.

Comentarii