Tablou de Renoir, confiscat la frontiera dintre Germania şi Elveţia

marți, 06 octombrie 2020, 11:48
1 MIN
 Tablou de Renoir, confiscat la frontiera dintre Germania şi Elveţia

Vameşii germani au anunţat marţi confiscarea unui tablou al pictorului francez Pierre-Auguste Renoir, în valoare de 120.000 de euro, ce a fost descoperit în portbagajul unei maşini care venea din Elveţia.

Vameşii au percheziţionat la punctul de frontieră din Bietingen (landul Baden-Wurttemberg), la frontiera elveţiană, vehiculul unui bărbat care pretindea că nu avea nimic de declarat.

Vameşii au descoperit însă în vehicul catalogul unei case de licitaţii cunoscute în Elveţia, iar în portbagaj o pictură în ulei a pictorului Pierre-Auguste Renoir (1841-1919) estimată la "peste 120.000 de euro", potrivit unui comunicat.

Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, a explicat în cele din urmă că transporta acest tablou în Republica Cehă din partea unei galerii elveţiene. El este pasibil de urmărire penală. Tabloul a fost confiscat în lipsa plăţii unei amenzi de 12.000 de euro.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Comentarii