Taxă de 2 euro dacă nu mănânci tot ce ai comandat la restaurant. Ce țară combate astfel risipa de alimente

luni, 19 august 2019, 20:29
1 MIN
 Taxă de 2 euro dacă nu mănânci tot ce ai comandat la restaurant. Ce țară combate astfel risipa de alimente

Cehii combat risipa alimentară cu taxe. Exemplul a fost dat de un restaurant ce-i taxează pe clienţii care nu mănâncă tot ce au comandat.

E vorba de un local cu autoservire, în care oamenii își pot pune cât vor în farfurie. Numai că, dacă nu consumă tot, la nota de plată se adaugă 50 de coroane, echivalentul a doi euro, scrie digi24.ro.

Măsura pare să dea rezultate, din moment ce acum, clienţii restaurantului înapoiază farfuriile goale.

Risipa alimentară este o problemă serioasă în Cehia, unde restaurantele aruncă zilnic sute de kilograme de mâncare. Şi, deşi unele localuri le dăruiesc localnicilor resturile alimentare, ca hrană pentru animale, majoritatea le aruncă pur şi simplu la gunoi.

Comentarii