Test: ştiţi să daţi mână cu mână?

marți, 22 ianuarie 2019, 20:00
3 MIN

* Mai sunt două zile până la sărbătoarea Micii Uniri şi n-au trecut nici două luni de la sărbătoarea surorii sale mai mari; se pare că strămoşii noştri s-au luat cu fondul şi au cam neglijat forma, de-am ajuns noi, urmaşii lor, să dârdâim în timpul manifestărilor festive. Oare le-ar fi fost tare greu să unească Moldova cu Muntenia în mai şi să alipească Ardealul la patria mumă pe la sfârşit blând de septembrie? Conducătorii de atunci dădeau mână cu mână şi se învârteau în horă; cei de azi merg mână-n mână şi fac învârteli pe bani de la stat. Acum, în prag de sărbătoare, cum simţiţi importanţa Unirii? Avem un test în care trebuie doar să încercuiţi versul care credeţi că se potriveşte cel mai bine:

01) Hai să dăm mână cu mână…

a) Cei cu inimă română / b) Şi să bem ţuică bătrână / c) La mijloc de săptămână.

02) Să-nvârtim hora frăţiei…

a) Pe pământul României / b) Şi să bem din rodul viei / c) Eu îi cumpăr flori soţiei.

03) Iarba rea din holde piară…

a) Piară duşmănia-n ţară / b) Chefuim până deseară / c) Mai e mult până la vară.

04) Între noi să nu mai fie…

a) Decât flori şi armonie / b) Decât oala cu piftie / c) Ieri m-am uns cu alifie.

05) Măi muntene, măi vecine…

a) Vino să te prinzi cu mine / b) Te-ai făcut iar de ruşine! / c) Aş mânca nişte sardine.

06) Şi la viaţă cu unire…

a) Şi la moarte cu-nfrăţire / b) Facem şpriţul mai subţire / c) Plătim bir la stăpânire.

07) Unde-i unul nu-i putere…

a) La nevoi şi la durere / b) Bem şi vin, dar bem şi bere! / c) E omăt prin cartiere.

08) Unde-s doi puterea creşte…

a) Şi duşmanul nu sporeşte / b) Ospătarul ne serveşte / c) Mănânc chiftele de peşte.

09) Amândoi suntem de-o mamă…

a) De-o făptură şi de-o seamă / b) Şi stăm toată ziua-n cramă / c) Tare-aş vrea şi o pastramă.

10) Ca doi brazi într-o tulpină…

a) Ca doi ochi într-o lumină / b) Ca ţuica lângă slănină / c) E bună şi o măslină!

11) Amândoi avem un nume…

a) Amândoi o soartă-n lume / b) Şi vrem ceafă, nu legume / c) Dar avem şi un prenume.

12) Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate…

a) În noi doi un suflet bate / b) Nu bem vinuri diluate / c) Mesele-s frumos ornate.

13) Vin' la Milcov cu grăbire…

a) Să-l secăm dintr-o sorbire / b) Când ajungi să-mi dai de ştire / c) Ţinem cură de slăbire.

14) Ca să treacă drumul mare…

a) Peste-a noastre vechi hotare / b) Vinul ăsta a prins floare / c) Trebuie oţet şi sare.

15) Şi să vadă sfântul Soare…

a) Într-o zi de sărbătoare / b) Cum ciocnim multe pahare / c) Fleica asta e prea tare.

16) Hora noastră cea frăţească…

a) Pe câmpia românească / b) Să mai cerem o Fetească / c) Când e frig eu port o bască.

* Indiferent de litera încercuită, important e că înaintaşii noştri au luptat pentru Unire, dar azi este mai multă dezbinare decât pe vremea domniilor fanariote; ce-i drept, pe atunci nu exista Antena3, că nu se ştia ce-i aia antenă, nici RomâniaTV, că încă nu era România.

Comentarii