Tragedii californiene

Cel de-al doilea roman al lui John Steinbeck, To a God Unknown/ Către un zeu necunoscut (apărut, în America, în 1933 – traducerea românească la Polirom) este mai degrabă atipic în raport cu ceea ce avea să scrie prozatorul în intervalul ulterior. Tema legăturii „ombilicale” a fermierului american cu pământul pe care îl lucrează pare să anticipeze, într-adevăr, subiectele din capodoperele maturităţii, precum Of Mice and Men/ Oameni şi şoareci (1937) sau The Grapes of Wrath/ Fructele mâniei (1939), dar, la o analiză atentă, se va observa că aici inteligenţa artistică a autorului sondează alte spaţii metafizice aşa-zicând. Nici stângismul (vecin, practic, cu comunismul: Steinbeck a fost membru, din 1935, al Ligii Scriitorilor Americani, organizaţie identificată, peste Ocean, drept „de sorginte bolşevică” şi, în ciuda Pulitzer-ului câştigat în 1939 şi a Nobel-ului obţinut în 1962, a fost hărţuit de FBI cu diverse investigaţii) şi, în consecinţă, nici anti-anticapitalismul nu constituie, în volumul de faţă, mizele subterane ale efortului estetic. Către un zeu necunoscut sondează mai curând fragilitatea individului într-un univers al constrângerilor („limitărilor”) de tot felul, constrângeri pe care el se încăpăţânează să le transceadă. Scriitorul a avut nevoie de cinci ani pentru a termina naraţiunea, mai mult decât în cazul amintitelor capodopere şi chiar al marelui roman din 1952, East of Eden/ La răsărit de Eden. (Legat de această operă, în paranteză fie spus, prozatorul dezvoltase convingerea că scrisese, în sfârşit, romanul vieţii sale, „singura carte adevărată”, după cum mărturisea entuziast. Peste zece ani, în 1962, Comitetul Nobel îi dădea dreptate, considerând epicul în cauză motivul principal de acordare a înaltului premiu pentru literatură. Dacă, la apariţia propriu-zisă a textului pe piaţa culturală de peste Ocean, recenzenţii americani îi reproşau scriitorului un exces de intertextualizare/ contextualizare a Bibliei, mai precis, a Cărţii Facerii, în intrigă, mai târziu, tocmai acest background de simbolistică teologică a devenit punctul de interes major în hermeneutica romanului. Steinbeck dedicase cartea, de la bun început, fiilor săi – Thom şi John -, mulţi bănuind aici un subtext realist. În fond, el ţintea mai departe: le oferea copiilor săi o parabolă modernă asupra episodului biblic al lui Abel şi Cain, cu inserţii sofisticate în universul obscur al fratricidului, sordidului şi pasionalităţii morbide.)

Joseph Wayne, eroul principal din Către un zeu necunoscut, se mută pe noul „pământ american al făgăduinţei”, California, sperând să pună bazele unei ferme prospere. După moartea tatălui lor, şi ceilalţi fraţi ai săi îl urmează, având cu toţii, pentru o vreme, iluzia bunăstării. Realitatea brută a muncii se împleteşte însă misterios, în această zonă, cu misticismul rudimentar, deşi cumva complicat. Pe de o parte, Joseph are senzaţia că sufletul tatălui decedat „a transmigrat” în stejarul de lângă casa sa şi, ca atare, „dialoghează” frecvent cu copacul, stârnind aprehensiunea celor din jur, pe de alta, ţinutul însuşi are obiceiuri stranii, cu ramificaţii latente în păgânismul elementar. Juanito, un zilier local, informat asupra semnificaţiilor oculte ale fenomenelor naturale, îl avertizează pe Wayne că ferma e situată pe un vechi pământ sacru al indienilor (stânca dintr-un luminiş învecinat funcţionând, în trecut, ca loc de rugăciune şi meditaţie), iar Joseph pare tot mai puternic fascinat de dimensiunile neinteligibile, extrasenzoriale, ale lucrurilor – o stare psihologică – preambul pentru simbolistica deznodământului. Un val de nenorociri se abate, subit şi necruţător, peste protagonişti. Juanito îl ucide pe Benjy, fratele alcoolic al lui Wayne, Burton, un alt frate, creştin devotat, pleacă de la fermă, oripilat de „serbările diabolice” ale ţinutului, Elizabeth, soţia lui Joseph moare într-un accident stupid, iar asupra Californiei se abate o secetă teribilă. Wayne îi solicită preotului local să facă rugăciuni pentru ploaie, dar acesta refuză, susţinând că misiunea lui se leagă doar de salvarea sufletelor. Revenind acasă, Wayne se răneşte în şaua calului, dar, indiferent, îşi continuă drumul până în luminişul sacru, unde, zdrobindu-şi braţele, escaladează stânca magică, pentru a se ruga, disperat, „zeului necunoscut” al locului. Exsanguinat, apucă să vadă că rugăciunea i-a fost ascultată, stropi mari de ploaie (amestecaţi cu sânge) căzând deodată pe pământul arid. Mulţi văd aici reactualizarea mitului sacrificial, ce stă la temelia oricărei construcţii, însă nu departe de sugestiile subtile ale lui Steinbeck ar fi şi ideea unei tragedii a limitării. Hybris-ul poate avea încărcătură semantică atât în California pionierilor, cât şi în Elada lui Sofocle. Individul este același oriunde și oricând.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi